Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis a dat drapelul pe bicicletă

Iohannis a dat drapelul pe bicicletă

de Adrian Ilie    |   

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi dimineaţă, la prima parte a marşului pe bicicletă „Pedalăm pentru România”, în care 250 de biciclişti au plecat din Bucureşti având ca destinaţie Alba-Iulia. Marşul se doreşte un omagiu adus Marii Uniri. „Noi, cei de aici, suntem în viaţa normală oameni foarte diferiţi, cu meserii diferite, cu preocupări diferite, cu hobby-uri diferite, dar iată că am găsit un punct comun - ne place să mergem pe bicicletă. Se creează o unitate. Ce bine ar fi ca acum, la 100 de ani după ce ne-am unit, să ajungem la unitate”, a declarat Iohannis, a cărui pasiune pentru mersul pe bicicletă este bine cunoscută. Preşedintele chiar s-a plâns că primăriile nu acordă suficientă atenţie pasionaţilor de ciclism. „Se lucrează la unele piste, este adevărat, dar e nevoie de mult, mult mai mult şi este nevoie de ceva ce poate apare, sunt semne bune, şi anume respectul în trafic”, a spus Iohannis. În acelaşi timp avea loc, în Piaţa Tricolorului, ceremonia publică de înălţare a steagului naţional, cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, ceremonie la care a participat, dintre demnitari, doar ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor. Totuşi, Preşedinţia a dat publicităţii un mesaj cu ocazia acestei sărăbători şi a anunţat că Palatul Cotroceni va fi luminat, pentru o seară, în culorile drapelului naţional.

Subiecte în articol: klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri