Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, atac la „crizatorii” din USR: „Trebuie să se termine criza politică! Este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt și nu au reușit să arate”

Iohannis, atac la „crizatorii” din USR: „Trebuie să se termine criza politică! Este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt și nu au reușit să arate”

Președintele României, Klaus Iohannis, a făcut, vineri, noi declarații despre situația politică din țară. Iohannis consideră că actuala criză a fost provocată de „crizatorii” din Coaliție care nu au dorit să facă reforme. 

Trebuie să se termine criza politică! Este o criză creată de unii care au vrut să arate cât de importanți sunt și nu au reușit să arate. Ca să o spun foarte franc! Pe de altă parte, acum am desemnat pe domnul Ciucă să formeze un guvern, să rezolve guvernul problemele românilor: pandemia, criza energetică, venirea iernii, și reformele. Eu mi-am asumat aceste reforme din 2014 și sunt, în continuare, hotărât să mă implic total ca să avem o reformă finalizată cu bine în justiție. Avem nevoie de o justiție independentă, corectă, dreaptă. Avem nevoie de schimbări! Avem nevoie de reformă în administrație, de reformă în domeniul pensiilor, în domeniul salarizării publice. (...) Coaliția care a guvernat până acum nu a reușit să rezolve aceste probleme, n-are rost să vă explic acum de ce nu au reușit, dar zilele trecute au cam arătat care au fost crizatorii. În loc să facă reforme, au produs crize. Aceasta este situația la noi”, a spus Klaus Iohannis de la Bruxelles.

„Trebuie să ne apucăm de treabă cu cei care vor să fie cu noi. Unde să căutăm majorități decât în Parlamentul României?! Cineva trebuie să guverneze și cineva trebuie să sprijine guvernul prin majorități. Acesta este calculul politic, este un calcul pe care l-am făcut pentru România și pentru români. Și așa se va întâmpla”, a mai spus Klaus Iohannis.

Subiecte în articol: Klaus Iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri