Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: BRUA - unul dintre paşii pentru ca România să ajungă furnizor de securitate regională

Iohannis: BRUA - unul dintre paşii pentru ca România să ajungă furnizor de securitate regională

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, miercuri, importanţa implementării efective a proiectelor demarate la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări care a avut loc anul trecut la Bucureşti şi a indicat că gazoductul BRUA ar putea fi unul dintre paşii prin care România poate deveni furnizor de securitate regională în regiune.

"Summitul Iniţiativei celor Trei Mări a ajuns la maturitate şi cred că astăzi şi mâine avem foarte multe lucruri concrete de discutat. Este foarte important să ajungem în faza în care implementăm efectiv proiectele pe care am început să le listăm încă de la summitul de la Bucureşti de anul trecut. De asemenea, este foarte important că am reuşit să avem împreună cu noi în afară de cei care au fost de la începutul Iniţiativei celor Trei Mări parteneri foarte importanţi - SUA, UE, Germania - şi cred că ne apropiem deja de câteva proiecte foarte serioase pentru regiune", a spus şeful statului, înaintea participării la Summitul Iniţiativei celor Trei Mari, care are loc în Slovenia, la Ljubljana.

Întrebat ce paşi poate face România pentru a deveni furnizor de securitate regională, Iohannis a răspuns că unul dintre proiecte este gazoductul BRUA.

"Putem să facem mai mulţi paşi, parţial i-am început deja, aş menţiona doar BRUA, interconectorul care va deschide practic piaţa pentru rezervele din Marea Neagră, avem, pe de altă parte, interconectorul cu Bulgaria, interconectorul cu Ungaria, care de asemenea sunt foarte importante pentru întreaga regiune, dar şi dezvoltarea energeticii din România contribuie cu siguranţă la securitatea energetică nu numai a României, ci a întregii regiuni", a spus preşedintele Iohannis.

Şeful statului participă miercuri şi joi la Summitul Iniţiativei celor Trei Mari care are loc în Slovenia, la Ljubljana. 

Miercuri, şeful statului participă la dineul oficial găzduit de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor. Alături de şefii de stat ai ţărilor participante la Iniţiativa celor Trei Mări, mai sunt prezenţi preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi secretarul Energiei al SUA, Rick Perry.

Joi, şeful statului va participa la sesiunea plenară a summitului. Ulterior, el va susţine declaraţii de presă, alături de preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, şi de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri