Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis i-a transmis omologului său italian un mesaj de condoleanţe în urma accidentului feroviar

Iohannis i-a transmis omologului său italian un mesaj de condoleanţe în urma accidentului feroviar

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis omologului său italian, Sergio Mattarella, un mesaj de condoleanţe în urma accidentului feroviar care a avut loc în sudul Peninsulei.

"Am aflat cu întristare de tragicul accident feroviar petrecut la 12 iulie în sudul Italiei, în urma căruia atâţia oameni şi-au pierdut viaţa şi mulţi alţii au fost răniţi. În aceste momente dureroase vă transmit, în numele poporului român şi al meu personal, cele mai sincere condoleanţe pentru familiile şi pentru prietenii victimelor. Gândurile noastre se îndreaptă şi către numeroşii răniţi, cărora le urăm însănătoşire grabnică şi puterea de a trece peste aceste clipe dificile", afirmă şeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Două trenuri de pasageri au intrat în coliziune, marţi, în sudul Italiei. Ultimul bilanţ al coliziunii, produsă pe un segment de cale ferată dintre localităţile Corato şi Andria, în apropiere de oraşul Bari, pe coasta Mării Adriatice, arată că sunt 27 de morţi şi 50 de răniţi, a anunţat miercuri agenţia de presă italiană ANSA, citată de DPA.

Sursa: AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri