Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis, la Bruxelles: Propunerea CE cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea fi acceptată de România, în anumite condiții

Iohannis, la Bruxelles: Propunerea CE cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea fi acceptată de România, în anumite condiții

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, la Bruxelles, în cadrul reuniunii Consiliului European, că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea fi acceptată de România, în anumite condiții, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că propunerea Comisiei Europene cu privire la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 este una foarte ambiţioasă, care ar putea fi acceptată de către România, în anumite condiţii. În acest sens, preşedintele României a menţionat faptul că atingerea acestei ţinte va depinde de instituirea unor mecanisme de sprijin şi flexibilităţi adaptate nevoilor şi specificului statelor membre. De asemenea, trebuie luate în considerare eforturile de decarbonizare anterioare, precum şi diferenţele de dezvoltare dintre statele membre, astfel încât partajarea eforturilor la nivelul Uniunii să se realizeze de o manieră echitabilă", se arată în comunicat.

De asemenea, în comunicat se specifică faptul că președintele Iohannis a reafirmat importanța asigurării finanțării de către UE a acțiunilro din domeniul schimbărilor climatice, în special pe baza noilor instrumente dedicate redresării economice, în funcție de prioritățile fiecărui stat membru.

Discuţiile privind schimbările climatice au avut la bază propunerea CE de reducere cu 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivelul Uniunii, până la sfârşitul anului 2030 comparativ cu anul 1990. Concluziile adoptate de liderii europeni referitoare la această temă fac referire la faptul că toate statele membre ale Uniunii trebuie să participe la efortul colectiv de atingere a acestui obiectiv, cu luarea în considerare a circumstanţelor naţionale şi a principiilor echităţii şi solidarităţii. În acest context, Consiliul European a invitat CE să aibă un dialog aprofundat cu statele membre ale Uniunii pentru a evalua situaţiile specifice şi impactul la nivel naţional.

Liderii europeni vor reveni asupra acestui subiect la reuniunea din decembrie 2020 pentru a agrea noua ţintă de reducere a emisiilor pentru 2030 şi avansarea poziţiei actualizate a UE la Convenţia-cadru a ONU privind schimbările climatice până la finalul anului în curs. 

Subiecte în articol: klaus iohannis gaze cu efect de sera
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri