Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că drepturile cetăţenilor români vor fi protejate atât în cazul unui Brexit cu acord, cât și în situația în care nu se va ajunge la nicio înțelgere.
"Noi suntem de părere că, de departe, cea mai bună variantă este un Brexit cu acord şi am văzut în ultimele luni o tendinţă de acceptare a acestei abordări şi în partea cealaltă, a Marii Britanii, însă acolo sunt alegeri pe 12 decembrie - noi avem Consiliul European în 12-13 decembrie - probabil în seara primei zile de Consiliu vom avea primele rezultate estimative şi ne vom da seama cum vor putea evolua lucrurile. Eu, personal, cred că va prevala înţelepciunea politică şi Brexitul se va produce la sfârşitul lunii ianuarie cu un acord. Asta este şi speranţa celorlalţi colegi din UE27, cei care rămânem. În această situaţie cu acord, acordul care este negociat cu Guvernul britanic, drepturile românilor sunt foarte bine protejate", a afirmat preşedintele Iohannis, după întâlnirea cu viitorul preşedinte al Consiliului European, Charles Michel.
Potrivit şefului statului, în cazul unui acord, niciun român nu trebuie să aibă emoţii în ceea ce priveşte statutul pe care îl va avea după Brexit. "Drepturile la muncă, la asigurări sociale, pensie şi aşa mai departe sunt toate foarte bine negociate. În cazul, mai puţin probabil, dar nu poate fi exclus, al unui Brexit fără acord vom fi în situaţia de a negocia aceste drepturi într-un cadru bilateral. Şi în această situaţie suntem bine pregătiţi", a spus Iohannis.
El a adăugat că a avut discuţii aprofundate şi detaliate cu prim-miniştrii britanici Theresa May şi Boris Johnson. "Am constatat că există o dorinţă reciprocă de a proteja drepturile cetăţenilor în bilateral şi, în acest sens, nu am nicio emoţie că vom ajunge foarte rapid la un acord convenabil şi care va proteja bine pe românii din Marea Britanie. Şi într-o situaţie şi într-alta românii vor fi protejaţi. Vor exista acorduri bilaterale sau acordul mare pe Brexit şi nu văd niciun motiv de îngrijorare. Prefer de departe un Brexit cu acord, dar noi, România, suntem bine pregătiţi şi pentru cealaltă variantă", a susţinut Iohannis.
La rândul său, Charles Michel a spus că protejarea drepturilor cetăţenilor europeni după Brexit este o prioritate. "Am încredere că va fi posibil şi este esenţial să ajungem la un acord pentru a garanta diversele drepturi pentru cetăţenii europeni şi de a asigura, de asemenea, drepturile cetăţenilor Marii Britanii în restul ţărilor europene", a adăugat viitorul preşedinte al Consiliului European.