Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis: Trebuie să facem tot să oprim Rusia din războiul ilegal

Klaus Iohannis: Trebuie să facem tot să oprim Rusia din războiul ilegal

de Redacția Jurnalul    |   

„Trebuie să încercăm să facem tot ca să oprim Rusia, să se oprească din acest război ilegal”, spune Klaus Iohannis, după un dejun de lucru al membrilor Consiliului European cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

„Tocmai am terminat întâlnirea de lucru cu Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg, care a venit astăzi în Consiliu. A fost o discuție destul de lungă, foarte bună, de substanță. Secretarul General ne-a informat despre stadiul în care se află pregătirile pentru Summitul de la Vilnius. Și toată lumea a avut opinii și păreri. Eu am insistat în acest format în luarea mea de cuvânt pe câteva chestiuni care cred că sunt importante pentru români și le-aș reitera. În primul rând, colaborarea între NATO și Uniunea Europeană este extrem de importantă și am subliniat că este nevoie de o colaborare onestă, profundă, o colaborare care creează sinergii, nu competiții”, spune Klaus Iohannis

El afirmă că, urmare a summitului NATO din 2008, Ucraina și Georgia vor deveni aliați NATO „necondiționat, fără alte puncte și subpuncte”, însă nu se știe când și cum se va întâmpla.

„În același timp, am reiterat și cred că este clar pentru toată lumea că noi trebuie să încercăm să facem tot ca să oprim Rusia, să se oprească din acest război ilegal. Pentru a ajuta Ucraina este în același timp nevoie să îi ajutăm în parcursul lor european. Și aici, în luarea mea de cuvânt, am fost foarte ferm. Este extrem de important să ajutăm Ucraina, dar, în același timp, este extrem de important să ajutăm pe cei care suferă de pe urma acestui război și au nevoie de o șansă, în special, și m-am referit explicit aici la Republica Moldova, care are nevoie de sprijinul nostru, are nevoie de sprijin pentru a-și crește reziliența și are nevoie de sprijin pentru a deveni membră a Uniunii Europene. Toate aceste lucruri sunt foarte importante și aici, dați-mi voie să fac o mențiune, există un pachet de sprijin prezentat de Comisia Europeană pentru Republica Moldova, o chestiune pe care, evident, am susținut-o, dar salutăm explicit faptul că s-a ajuns în acest punct”, încheie Iohannis.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: iohannis Rusia stoltenberg
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri