Președintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR legea care prevede transferul unui teren de la CFR SA în domeniul public al municipiului București. Potrivit Administrației Prezidențiale, acesta ar fi trebuit trecut prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, șeful statului a sesizat CCR cu privire la Legea privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și în concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate C.F.R. – S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al Municipiului București.
Legea a fost trimisă președintelui spre promulgare în 29 iunie, de către Parlament.
„Având în vedere că bunul supus transferului prin legea criticată nu constituie obiect exclusiv al proprietății publice, în lipsa unei declarații exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unității administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului General al Municipiului București, potrivit art. 292 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, procedură la care face trimitere teza a doua a art. 860 din Codul civil”, se arată în sesizarea președintelui.
Potrivit acesteia, mai mult, nerespectarea procedurii legale și lipsa manifestării de voință a Consiliului General al Municipiului București atrag și încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituție ce consacră principiul autonomiei locale.
„Printr-o bogată jurisprudență, instanța constituțională a reținut că legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relații sociale generale, fiind, prin esența și finalitatea ei constituțională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiție, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinței legiuitorului, ale cărei conținut și formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relații sociale și de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidență al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcție de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul își arogă competența de legiferare, în condițiile, domeniul și cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, viciu care afectează legea în ansamblu”, se mai arată în sesizare.
(sursa: Mediafax)