Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis somează clasa politică să-i securizeze realegerea în toamnă

Iohannis somează clasa politică să-i securizeze realegerea în toamnă

de Ion Alexandru    |   

Klaus Iohannis a cerut Guvernului și Parlamentului, printr-o scrisoae adresată premierului Dăncilă și președinţilor celor două Camere ale Legislativului, să elaboreze “de urgență” un proiect de lege pentru modificarea legislației electorale, care să poată opera la alegerile prezidențiale de anul acesta. Președintele vrea, “indiferent de costuri”, capacități mari de vot în diasporă și somează Parlamentul să treacă aceste propuneri până la sfârșitul acestei sesiuni.

 

Președintele României amenință Parlamentul că, dacă nu va opera aceste modifcări legislative până la finalul lunii iunie (adică în zece zile), nu exclude să convoace  sesiune extraordinară a Legislativului în timpul vacanței de vară. “Solicit partidelor şi formaţiunilor parlamentare să depună toate eforturile pentru ca proiectul de lege să respecte pe deplin standardele de conduită electorală şi exigenţele în materie, astfel încât situaţiile de la scrutinul din mai să fie evitate. Dacă situaţia o va impune, voi cere, conform prerogativelor constituţionale, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru discutarea în regim de urgenţă a proiectului de lege care urmează să fie supus dezbaterii, astfel încât proiectul de lege să fie adoptat înaintea următoarei sesiuni parlamentare”, a precizat Iohannis.

Candidat la alegerile prezidențiale din partea PNL, Iohannis le-a dat ordin guvernanţilor și parlamentarilor ce anume să modifice în legislație: “debirocratizarea procesului de votare în secţiile de votare din străinătate; dotarea corespunzătoare a secţiilor de votare; modificarea legislaţiei electorale în privinţa procedurilor de urmat la închiderea secţiilor; mărirea numărului de secţii de votare din străinătate; introducerea votului anticipat pentru alegerea Preşedintelui României; extinderea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, care există deja pentru parlamentare, la alegerea Preşedintelui României şi la toate celelalte tipuri de alegeri”.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri