Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victime de la Crevedia

Klaus Iohannis, în vizită la Spitalul Floreasca, unde sunt internate victime de la Crevedia

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Klaus Iohannis merge, marți, la Spitalul Floreasca, unde sunt internați răniți în exploziile de la Crevedia, anunță Administrația Prezidențială.

Președintele Klaus Iohannis are în agenda de marți, de la ora 15.00, o vizită la Spitalul Clinic de Urgență București, unde sunt internați răniți în exploziile de la Crevedia.

Potrivit bilanțului Ministerului Sănătății de luni, trei pacienți răniți la Crevedia sunt în stare critică, intubați și ventilați mecanic, dintre care doi pacienți la Spitalul Clinic de Urgență București și unul la Spitalul Clinic de Urgență

Conform documentului, 29 de pacienți sunt în stare medie sau ușoară.

Astfel, 16 pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgență București, opt la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București, trei la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București și câte unul la Spitalul Universitar de Urgență București și la Spitalul Universitar de Urgență Elias București.

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni - soț și soție - au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne - pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.

 

Subiecte în articol: klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri