Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis: Sunt alături de artiştii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituţiilor de cultură

Iohannis: Sunt alături de artiştii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituţiilor de cultură

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat, duminică, alături de artiştii care protestează din cauza "tăierii drastice a bugetelor instituţiilor de cultură", afirmând că acest domeniu a fost pus "la coadă".

"Sunt alături de artiştii care protestează din cauza tăierii drastice a bugetelor instituţiilor de cultură. În loc să ne bucurăm de această resursă inestimabilă, suntem chemaţi să apărăm cultura română de la faliment. Dezastrul din cultură a fost provocat de acest Guvern al incompetenţei, prin bugetul ruşinii naţionale, construit pe cifre false. Cultura a fost pusă acum la coadă, ca multe alte obiective majore ale românilor", a scris Iohannis pe Facebook.

El a precizat că artiştii reprezintă moştenirea culturală a ţării.

"Artiştii şi instituţiile de cultură au nevoie de solidaritatea noastră. Ei servesc şi reprezintă moştenirea noastră culturală", a adăugat şeful statului.

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, a declarat că va trimite corpul de control la Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB). El a menţionat că a cerut şi managerului TNB să cheltuiască cu responsabilitate banii şi să se gândească de cinci ori când semnează un contract dacă într-adevăr "banii publici merită să fie risipiţi".

"Nu înţeleg de ce trebuie ca după fiecare spectacol, şi asta aţi văzut public şi de la unii actori din TNB, 10% din încasări sa fie luate de anumite persoane, nu văd de ce TNB trebuie să vândă biletele la spectacole printr-o firmă privată, adică firma respectivă bineînţeles că o să caute să aibă un profit. Am înţeles că sunt printre cele mai mari preţuri la bilete din ţară, dacă facem comparaţie cu alte teatre, cu Opera Naţională, Opera Naţională fiind pe profit şi nu înţeleg de ce actorii fac grevă atâta timp cât salariile lor aproape că au fost triplate", a afirmat Breaz, duminică, la Antena 3.

Managerul TNB, Ion Caramitru, s-a declarat vineri nemulţumit de faptul că bugetul instituţiei a fost aprobat târziu, fiind redus la capitolul ''Bunuri şi servicii''.

"Ceea ce s-a petrecut cu bugetele instituţiilor noastre este de neconceput. Bugetul a venit la jumătatea anului şi a venit la capitolul 'Bunuri şi servicii' la noi, la Teatrul Naţional, mai mic cu 2 milioane. Asta face ca noi să nu mai putem încheia contractele şi pe partea a doua a anului cu 54 de angajaţi prin Agenţia de forţe de muncă. Această situaţie, care se adaugă fondurilor atât de reduse la acest capitol, din care se plătesc toate cele care contribuie la funcţionarea instituţiei, ne-a făcut să ieşim cu toţii în principal la o întâlnire cu domnul ministru şi apoi, din lipsa de soluţii de acolo, să fim primiţi de doamna prim-ministru. La ora asta suntem în situaţia de a aştepta o programare a unei întâlniri a reprezentanţilor acestor instituţii cu doamna prim-ministru. Sperăm să avem această întâlnire", spunea Caramitru.

AGERPRES

Subiecte în articol: Iohannis TNB
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri