Jurnalul.ro Ştiri Politică Iolu: Chelmu a fost schimbat la cerere; a considerat că trebuie să facă un pas înapoi din Guvern

Iolu: Chelmu a fost schimbat la cerere; a considerat că trebuie să facă un pas înapoi din Guvern

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat miercuri că eliberarea din funcţie a secretarului general Sorin Chelmu s-a făcut la cererea acestuia, întrucât a considerat că "trebuie să facă un pas înapoi" din Cabinet. 

"Decizia de schimbare a domnului Chelmu s-a publicat în Monitorul Oficial de astăzi (miercuri - n.r.). Din câte ştiu eu, a fost eliberat la cerere din funcţie. (...) A considerat că trebuie să facă un pas înapoi din Guvern", a spus Iolu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria. 

Premierul Dacian Cioloş a decis miercuri să îl elibereze pe Sorin Chelmu din funcţia de secretar general al Guvernului. 

Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Florin Tacu, secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, exercită atribuţiile secretarului general al Guvernului, cu rang de ministru, până la numirea conducătorului Secretariatului General al Guvernului, în condiţiile legii. www.agerpres.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri