Jurnalul.ro Cultură Ion Codru Drăgușanu, scriitorul-peregrin al pașoptismului românesc

Ion Codru Drăgușanu, scriitorul-peregrin al pașoptismului românesc

de Florian Saiu    |   

Pe 26 octombrie 1884 murea la Sibiu, de o boală renală, Ion Codru Drăgușanu. Se născuse pe 9 noiembrie 1818 la Drăguș, Făgăraș, într-o familie de țărani grăniceri români înnobilați de monarhia austriacă. Să-i desfacem (în litere) povestea!

Îndrumător ne va fi distinsul profesor, critic și istoric literar Paul Cernat: „Ca și profesorul Gheorghe Lazăr, dar ca viitor elev, Ion Codru Drăgușanu trece munții și ajunge la Sf. Sava, la București, dar urmează școala numai un semestru. Intră în armată, servind pe lângă diverși potentați, și duce o existență picarescă, la școala vieții, traversând în calitate de ghid, interpret, aghiotant domnesc, curier sau secretar, țările Europei dintre 1835-1844 (din Rusia în Austria, Germania, Italia, Franța și Anglia; învață, pe parcursul călătoriilor, și limbile țărilor prin care trece și pe care le observă cu o curiozitate nedomolită)”. Un personaj fascinant, nu?

Participant la revoluția pașoptistă din Ardeal

Dar să facem loc crochiului: „Însemnările vor fi redactate mult mai târziu și vor apărea în 1864 - la un deceniu după cele ale lui Dinicu Golescu - într-o revistă românească din Budapesta (sub titlul Câteva epistole ale unui peregrin transilvan, revăzute și adnotate după 25 de ani, reeditată un an mai târziu cu titlu ușor modificat). Între timp, peregrinul, participant la revoluția pașoptistă din Ardeal și publicist combativ în revistele românilor din Imperiu, se așezase ca institutor la Ploiești, apoi ca administrator în ținutul natal (calitate în care publică și mai multe lucrări de profil și o gramatică pentru începători)”.

O frescă a Europei prepașoptiste

În continuare: „Pe linie maternă, memorandistul Ion Rațiu îi e rudă. În 1848, Ion Codru Drăgușanu a publicat și un Cuvânt scolastic, inclus de N. Iorga într-o nouă ediție a Peregrinului... (1910) alături de alte câteva epistole. Concepută sub forma unor scrisori către un prieten necunoscut, scrierea lui Codru este unul dintre cele mai spectaculoase și pasionante memoriale din epocă și nu numai - un adevărat roman de aventuri, proaspăt și autentic (deși remaniat après coup), frescă a Europei prepașoptiste, cu observații identitare percutante”.

De (re)citit!

Cele din urmă comentarii: „Autorul-personaj și epistolier e un picaro cu minte deschisă, neobedient față de prejudecăți, întreprinzător și descurcăreț. Cota cărții sale n-a încetat să crească în secolul care a urmat. Un reper, de (re)citit”.

140 de ani s-au împlinit în 26 octombrie 2024 de la moartea scriitorului-peregrin Ion Codru Drăgușanu.

„Concepută sub forma unor scrisori către un prieten necunoscut, scrierea lui Codru este unul dintre cele mai spectaculoase și pasionante memoriale din epocă și nu numai - un adevărat roman de aventuri, proaspăt și autentic”, Paul Cernat, istoric literar

„Autorul-personaj și epistolier e un picaro cu minte deschisă, neobedient față de prejudecăți, întreprinzător și descurcăreț”, Paul Cernat

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri