Jurnalul.ro Timp liber Monden Ion Haiduc şi iubita sa, Alexandra, vorbesc despre căsătorie

Ion Haiduc şi iubita sa, Alexandra, vorbesc despre căsătorie

Ion Haiduc, cel mai îndrăgit actor al Teatrului Notarra, cu o carieră de 45 de ani în teatru şi film trece “Dincolo de aparenţe” sâmbăta aceasta, de la ora 13:00, la Antena Stars şi, alături de iubita sa, Alexandra, vorbeşte deschis despre căsătorie, dar şi despre copii. La aproape 70 de ani, actorul demonstrează o dată în plus că niciodată nu este prea târziu să îţi găseşti sufletul-pereche.

            “Putem vorbi despre orice!”, îi va spune el Florentinei, atunci când aceasta va aduce în discuţie subiectul căsătoriei. “Un om simte el când vine momentul”, îi va mărturisi Florentinei iubita artistului, Alexandra, care totodată va alimenta şi zvonurile conform cărora ceremonia de nuntă s-ar fi consumat deja: “E mult mai elegant să se afle, poate, după ce s-a întâmplat un eveniment!”, va mărturisi ea, completând: “eu sunt mai altfel decât celelalte fete. Mă interesează mai mult cu ce mă îmbogăţesc eu! Nu iau absolut nimic cu mine când mor”.

            Ba mai mult, aceasta va vorbi chiar şi despre copii: “Dacă pot şi eu, la rândul meu, să dau mai departe unui suflet tot ce am învăţat eu, vom vedea. Nu ştii niciodată ce îţi rezervă Dumnezeu. Nu ştiu dacă îmi doresc copiii mei sau să îi cresc pe ai altora!”, va declara Alexandra. Cum s-au cunoscut cei doi, cum se alintă în casă sau cu ce îl tachinează iubita încât să o poreclească “tocătoare de nervi”, telespectatorii vor afla urmărind cea mai nouă ediţie a emisiunii “Dincolo de aparenţe”, difuzată sâmbăta aceasta, de la 13:00, la Antena Stars.

 

Subiecte în articol: ion haiduc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri