Ce ați făcut la sfârşitul anului trecut, când plăţile fonduri europene erau blocate?
S-au făcut multe lucruri, cu foarte multă muncă, discuţii cu creionul în mână, până la 15 ore pe zi. Dar am găsit şi interlocutorul. Ministrul Marius Nica a fost de bună-credinţă. Noi am propus simplificarea procedurilor şi este Hotărâre de Guvern în acest sens. Din 15 puncte propuse de noi, s-au rezolvat 13. În primul rând, am cerut să cunoască fiecare beneficiar ofiţerul de proiect şi să poată merge pe scurtătură, să poată comunica fiecare cu ofiţerul de proiect. De asemenea, să se stabilească o normă mai mică de proiecte pentru fiecare ofiţer de proiect, astfel încât să poată analiza corect şi în timp util. Astfel se rezolvă problema timpului, pentru că ei dădeau răspuns după 44 de zile, cu o zi înainte de termenul limită. Practic, angajaţii de la Fonduri Europene dirijau lucrurile spre a greşi beneficiarul. S-a oprit pe termen scurt această practică, dar vedem că revine. Aceşti angajaţi îi induc în eroare şi pe beneficiari, şi pe ministrul de resort.
Cine ar trebui să fie tras la răspundere pentru greşelile făcute până acum?
Dacă n-ai plătit cererile de rambursare câteva luni la rând, înseamnă că cei care lucrează în proiecte europene nu iau bani în această perioadă. De ce nu-i sancţionezi pe angajaţii care au greşit, din vina cărora au fost întârziate plăţile? Eu vreau să fie sancţionaţi cei care nu au analizat cererile de rambursare. Cer răspicat acest lucru. Confederaţia Meridian ar putea da în judecată ministerul, pentru toate aceste nereguli.
Asta ar însemna ca tot noi să plătim din buzunar, dacă veţi câştiga procesul, pentru că legea românească spune că funcţionarul plăteşte împreună cu instituţia...
Şi asta este adevărat. Pe de altă parte, m-am săturat să văd expoziţie de maşini la angajaţii de la Fonduri Europene, în timp ce ei se vaietă că au salarii mici. Eu am zeci de ani de muncă şi n-aş avea capacitatea să am maşini ca ale lor. Văd foarte mulţi bani fără eficienţă, pentru că proiectele se făceau în aşa fel încât cei din proiecte să ia bani. Dacă doamna ministru nu va reuşi să pună la punct sistemul, vor fi mari probleme. Dânsa este un om educat, de bună-credinţă şi îi crede pe cuvânt pe angajaţi.
Aţi propus o evaluare a angajaţilor?
Sunt 1.000 de salariaţi la Ministerul Fondurilor Europene. Aici se doreşte o evaluare la sânge, o fişă a postului foarte clară, dacă vrem să progresăm. În momentul de faţă nu se poate face performanţă cu cei angajaţi acolo. Doamna ministru este de bună-credinţă, dar nu ştiu câţi oameni a oprit din cei buni. Domnul ministru Teodorovici i-a scos pe cei mai buni.
Aţi încercat să discutaţi la momentul respectiv cu fostul ministru al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici?
Domnul Teodorovici este specializat în a minţi. Spunea că face minuni şi nu făcea nimic. Deştept, de altfel, Teodorovici, făcea promisiuni, iar după un timp venea cu explicaţii că s-a greşit şi nu se poate interveni. O lipsă totală de respect faţă de munca lui în primul rând.
Marius Nica ce a făcut, cât timp a fost ministru?
Foarte deschis. În primul rând ne asculta, aduna date de la toţi şi făcea modificările respective.
Daţi-ne câteva exemple de modificări pe care le-a făcut în favoarea beneficiarului, la sugestia Coaliţiei.
De exemplu, problema ofiţerului de proiect, care să rezolve problema cererilor de rambursare în mai puţin de 45 de zile. Să se facă mai multe cereri de plată, pentru a nu se aştepta până la rambursare. A făcut foarte multe modificări şi făcea să meargă treaba. Chiar ne deranjează că ni s-a promis că va fi păstrat în Guvern şi nu a fost păstrat.
Faptul că s-a schimbat Guvernul brusc a dus la stagnarea reformei la Fonduri Europene?
Da, a stagnat procesul care deja era la final. S-a pierdut foarte mult, mai ales continuitatea, procedurile dezbătute nu au mai fost legiferate. Totul era clar înainte de a pleca Nica de la minister. Ca structură sindicală, nu am avut o relaţie foarte bună cu el ca ministru, dar era lucrativ, când vedea că un lucru este în favoarea ţării, îl făcea imediat. A deblocat, la sugestia noastră, 33 de milioane de euro de la Ministerul Energiei şi mai puteau fi debocate sute de milioane de euro de la alte ministere, dar a fost schimbat ministrul Nica.
Ce mai urma să facă Marius Nica şi n-a mai apucat?
Am avut o discuţie pentru ca la orice proiect, la fiecare milion de euro, cel care implementează să găsească locuri de muncă pentru cel puţin zece persoane, pe termen lung, nu doar pe perioada de implementare. Mulţi beneficiari fugeau de propunerea asta. La o sută de milioane de euro am găsi 1.000 de locuri de muncă şi am rezolva problema şomajului.
Ion Popescu este preşedinte al Confederaţiei sindicale Meridian şi vicepreşedinte al Coaliţiei Naţionale pentru Modernizarea României. Ca preşedinte de confederaţie sindicală, a implementat proiecte europene şi s-a confruntat direct cu situaţia de la ministerul de resort.
În acest moment nu ştie nimeni răspunsul la întrebarea în cât timp se vor deschide noile linii de finanţare. „Probabil în aprilie sau mai se vor mai putea începe noile proiecte, dacă în februarie se deschid noile linii de finanţare. Asta înseamnă că până la vară, cei care lucrează cu fonduri europene rămân fără bani. Dar nu trebuie să ne gândim numai la proiecte. Mai sunt şi alte lucruri pe care trebuie să le facem. Trebuie să ne mai gândim la continuitatea proiectelor care au fost implementate până acum, să vedem ce rezultate putem da în continuare, astfel încât acele proiecte să aducă plusvaloare. Astfel vom putea vedea care este eficienţa, să analizăm şi astfel să nu mai existe proiecte care nu sunt eficiente” spune Ion Popescu, vicepreşedintele Coaliţiei pentru Modernizarea României.
Pentru cel care are răspunderea gestionării unui milion de euro, este un fleac să găsească zece locuri de muncă pentru tineri. Nica a fost foarte receptiv la această sugestie a noastră şi urma să o facă, dar n-a mai apucat.
Negocierile Coaliţiei cu ministrul Marius Nica au făcut posibilă o primă deblocare a 33 de milioane de euro, dar au rămas blocate alte sute de milioane, după schimbarea Guvernului.