Jurnalul.ro Ştiri Politică Ionuţ Mişa explică ce se întâmplă cu taxele din salarii

Ionuţ Mişa explică ce se întâmplă cu taxele din salarii

Taxele sunt necesare pentru a finanţa sistemul de sănătate, dar nu se vor introduce unele noi, a declarat, joi, Ionuţ Mişa, ministrul Finanţelor Publice, în cadrul Health Forum. 

"În Programul de Guvernare sunt priorităţi în domeniul sănătăţii legate de medici şi de asistenţii medicali. Sănătatea este domeniul care în legea salarizării are creştere programată. Ştiţi că era o creştere etapizată a salariilor până în 2022. Sănătatea este unul dintre puţinele domenii la care aceste creşteri vor fi realizate în 2018. Anul acesta, numai la nivelul fondului de salarii pentru a susţine medicii să rămână în România, pentru a-i încuraja să ofere un act medical cât mai bun, pentru asistenţii medicali, de asemenea, vor fi creşteri salariale. Fondul de salarii va creşte faţă de anul acesta în 2018 cu 2,9 miliarde (lei n.r.). Suma cred că este foarte consistentă", a spus Mişa. 

El a precizat că este un efort bugetar care, indiscutabil, îşi găseşte motivaţia. 

"Sper ca el să răspundă la o parte din solicitările personalului medical. Pe lângă aceste măsuri, s-au alocat 600 milioane euro pentru serviciile de urgenţă şi încercăm să îmbunătăţim condiţiile în care se acordă serviciile medicale. Este în plan să se achiziţioneze computere tomograf şi mai multe echipamente medicale, să fie cel puţin unul la nivelul unui judeţ, chiar două. De asemenea, vor fi achiziţionate 2.200 ambulanţe noi pentru a oferi servicii medicale de calitate. (...) Trebuie să ţinem cont şi de partea de taxe care sunt necesare pentru a finanţa acest sistem, fără a lua în calcul, ca să nu se speculeze, că se vor introduce noi taxe. Este exclus", a mai arătat ministrul Finanţelor Publice.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri