Jurnalul.ro Ştiri Politică Ionuț Stroe despre acuzațiile fostului lider: „Opiniile sale nu mai reflectă direcția majoritară din partid”

Ionuț Stroe despre acuzațiile fostului lider: „Opiniile sale nu mai reflectă direcția majoritară din partid”

de Redacția Jurnalul    |   

Purtătorul de cuvânt al Partidului Național Liberal (PNL), Ionuț Stroe, a reacționat la recentele declarații ale fostului lider, Crin Antonescu, care a criticat conducerea partidului și a sugerat că un vot pentru Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale echivalează cu un sprijin pentru al treilea mandat al președintelui Klaus Iohannis.

„Este o atitudine necolegială”, a afirmat Stroe, subliniind că Antonescu exprimă opinii divergente față de majoritatea membrilor PNL, care și-au exprimat susținerea pentru Ciucă în cadrul Consiliului Național al partidului.

„Nici nu le poți comenta, Cuvinte ca acelea pe care le-a rostit Crin Antonescu nu pot fi comentate și nu poți să dai reacție la așa ceva. Acuma, în mod evident, de ceva vreme Crin Antonescu împărtășește alte opinii decât cele majoritate în PNL pe care le-ați văzut manifestându-se în Consiliul Național, unde 1.200 de liberali i-au oferit suportul și sprijinul președintelui Ciucă în acest demers în cursa prezidențială. Știți foarte bine că în PNL nu cerem unanimități nimănui. Dacă există opinii diferite de cele ale majorității, asta este, până la urmă există libertatea de opinie, dar nu văd niciun fel de colegialitate în acest discurs public al lui Crin Antonescu care văd că se repetă săptămână de săptămână”, a declarat Ionuț Stroe la Digi24.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri