Jurnalul.ro Sport Sporturi Irina Bara a trecut de primul tur la Bogota. Ana Bogdan, eliminată la Charleston

Irina Bara a trecut de primul tur la Bogota. Ana Bogdan, eliminată la Charleston

de Redacția Jurnalul    |   

Jucătoare română de tenis Irina Bara (178 WTA) s-a calificat marți în turul doi al turneului WTA 250 de la Bogota (Columbia). Tot marți, Ana Bogdan (66 WTA), a fost eliminată din turneul de la Charleston (SUA). La cele două competiții mai evoluează și Gabriela Lee, Anca Todoni și Jaqueline Cristian

Irina Bara a trecut cu emoții, după trei seturi de ucraineanca Katarina Zavatska (195 WTA), cu scorul de 6-2, 3-6, 6-4.

Ea o va întâlni în turul secund al turneului de categorie WTA 250 pe câștigătoarea dintre Podoroska, favorita numărul 5, și Pigossi.

Tot la Bogota, Anca Alexia Todoni (217) evoluează în primul tur împotriva italiencei Lucrezia Stefanini (147 WTA).

Mai la nord, la Charleston, Ana Bogdan (66) a fost învinsă marți de italianca Elisabetta Cocciaretto (56), în set decisiv, încheiat cu tiebreak, cu scorul de 2-6, 6-2, 7-6 (6).

La Charleston mai este prezentă și Jaqueline Cristian (83 WTA), care a trecut de primul tur și evolua marți noapte împotriva americancei Madison Keys, numărul 18 mondial și favorită numărul 8 a turneului de categorie WTA500.

De asemenea, pe pământ american mai este prezentă și Gabriela Lee (312 WTA), care joacă în primul tur cu americana Ashlyn Krueger (73 WTA).

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Irina Bara bogota
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri