Jurnalul.ro Ştiri Externe ISIS, mai duri ca Boc. 50% tăiere la salarii

ISIS, mai duri ca Boc. 50% tăiere la salarii

Salariile au fost tăiate la sfârşitul anului trecut, spune Aymenn Jawad Al-Tamimi, membru al centrului de cercetare Middle East Forum, care a intrat în posesia unui document în care reducerea era anunţată. „Date fiind circumstan­ţele excepţionale prin care Statul Islamic trece, s-a decis ca salariile muja­hedinilor să fie reduse la jumătate, o măsură de la care nimeni nu va fi exceptat, indiferent de poziţia ocupată. Vom lucra pentru a distribui provizii de două ori pe lună, ca de obicei”, se arată în document.

Măsura a fost confirmată şi de ONG-ul Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, care spune că afectaţi sunt în principal luptătorii din oraşul sirian Al-Raqqa, baza actuală a Statului Islamic. Potrivit ONG-ului, anunţul a stârnit nemulţumiri, mujahedinii sirieni fiind de părere că reducerea salariilor s-a făcut pentru a se plăti mai bine luptă­torii care vin din alte state şi care deja au venituri duble.

Potrivit centrului de cercetare al Congre­sului SUA, un soldat al ISIS câştiga între 400 şi 1.200 de dolari pe lună, bani la care se adăugau indemnizaţii de câte 50 de dolari pentru cei căsă­toriţi şi câte 25 de dolari pentru fiecare copil al luptătorilor. Tăierea ar însemna că soldatul obiş­nuit care luptă pentru ISIS va fi plătit de acum înainte cu 200 de dolari pe lună.

Luptătorii care vin din alte state, plătiţi mai bine pentru prestigiul pe care înrolarea lor îl aduce grupării, vor rămâne cu salarii de 400 de dolari pe lună, potrivit Observatorul Sirian pentru Dreptu­rile Omului. ISIS, care funcţionează ca un stat, întreţinând o infrastruc­tură care include şcoli, spitale şi alte servicii, ar fi anunţat în 2015 că dispune de un buget de două miliarde de dolari, potrivit centrului de cercetare al Congresului SUA. Motivele tăierilor salariale pot fi corelate cu scăderea preţului petrolului, precum şi cu distrugerea facilităţilor de producţie de petrol de către aviaţia SUA.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri