„Ne-a părăsit, la 88 de ani, Ismail Kadare, scriitorul care a pus pe harta literaturii lumii experiența traumatică albaneză a ultimului secol. S-a stins la Tirana, după ce a trăit multă vreme în Franța. Generalul armatei moarte, dar și alte scrieri de vârf, unele - traduse și la noi - formidabila Aprilie spulberat, Podul, Marea Iarnă, Palatul viselor ș.a. au o clasicitate sobră, eficientă, servite de o privire care pătrunde până în zonele cel mai greu de suportat ale umanului. Balcanic și universal, dincolo de orice premiu”, semnala criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Casă de copil, casă de adult
Că destinul scriitorului de pecete al Albaniei a fost și va rămâne probabil pentru totdeauna înlănțuit de soarta celui care a condus micuțul stat balcanic de la sfârșitul Primului Război Mondial până la propriul sfârșit, consemnat în 1985, nu este niciun dubiu. De altfel, însuși Kadare povestea, seducător, în urmă cu câțiva ani, despre o vizită-fulger pe ruta Paris-Gjirokastra, pendulare între cele două case, a copilăriei și a maturității. Dar să facem loc amintirii.
Tiranul, scriitorul și frizerul
Jos, la parterul căminului primilor ani de viață, devenit între timp casă memorială, Kadare e abordat de un frizer matusalemic, care-i zice: „- Domnule Kadare, oraşul a dat istoriei trei nebuni. Dumneavoastră şi Dictatorul sunteţi doi dintre ei. Şi aţi plecat. Ăla în mormânt, dumneavoastră în Franţa. Dar a rămas al treilea, eu, cel mai nebun dintre voi, pentru că am ales să rămân”. Tiranul Enver Hodja se născuse în casa de vizavi, el şi Kadare împărţiseră aceeaşi uliţă pietruită în copilărie, dar în ani diferiți”.
Într-un bar în New York…
O altă istorioară suculentă, consumată de data aceasta în America, la New York, în 1996: într-un bar, Kadare, înconjurat de alţi albanezi, muşcă cu poftă din primul său hamburger gustat vreodată şi-i povestește unui jurnalist o întâmplare legată de fiica sa. La un bal al geneticienilor, Gresa Kadare este abordată de un student brazilian care, auzind că vine din Albania, o întreabă îngrijorat, năucit: „- Ooo, asta nu-i ţara aia unde trăieşte dictatorul ăla teribil? Cum îl cheamă, Ismail Kadare, nu?”.
Triunghiul formării intelectuale: Tirana - Moscova - Paris
Ismail Kadare a absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la 18 ani, cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte (Humanitas Fiction, 2020), care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră. Vremea nebuniei (1971, 2005; Humanitas Fiction, 2012, 2022), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978; Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978; Humanitas Fiction, 2016), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșit de iarnă (1988; Humanitas Fiction, 2024).
Azil politic în Franța
În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008, 2015), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare revine în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018).
Recompensat cu primul Man Booker International Prize
Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) - patru nuvele investigând absurdul totalitar. Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice, cum ar fi Dimineți la Café Rostand (2014; Humanitas Fiction, 2021) și Înfruntare la nivel înalt: Misterul convorbirii telefonice Stalin-Pasternak (2018; Humanitas Fiction, 2022). A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor.
Cafeneaua în care a scris sute de pagini
Volumul Dimineți la Café Rostand este o declarație de iubire față de Paris, Parisul visat în anii tinereții, la Tirana sau la Moscova, și Parisul real, unde Ismail Kadare a creat o mare parte a operei sale, și în același timp o profesiune de credință a scriitorului albanez, francez, european. „Ideea de a scrie ceva despre Café Rostand - avea să se confeseze la un moment dat scriitorul - îmi venise atât de firesc, încât nu țin minte nici momentul și nici împrejurările. Era un sentiment între regret și recunoștință, asemănător cu acela pe care-l ai față de soția ta de o viață, care, fiindu-ți alături la orice, nu s-a bucurat, sau ție ți se pare că nu s-a bucurat de atenția cuvenită. În această cafenea am scris sute de pagini și am făcut tot atâtea fișe despre subiecte și motive diverse, fără a o pomeni niciodată”.
Romanul interzis de Enver Hodja
Scris între 1978 și 1981 și considerat una dintre capodoperele lui Ismail Kadare, Concert la sfârșit de iarnă nu a putut fi publicat până în 1988, la trei ani după moartea lui Enver Hodja, fiind considerat subversiv, sarcastic, antisocialist. A spune despre acest roman că evocă ruptura dintre Tirana și Beijing din anii ’70 ar fi exact, dar insuficient. În jurul acestui eveniment, Kadare desfășoară o compoziție imensă și fascinantă, unde viața de zi cu zi sub șapa de plumb comunist, intrigile din eșaloanele înalte ale partidului, satira nemiloasă la adresa maoiștilor occidentali, destinele încrucișate ale mai multor personaje ne duc de la farsă la tragedie, de la psihologie la metafizică, pe un fundal de istorie tumultuoasă, shakespeariană.
Cartea care i-a adus faima
Cel mai cunoscut roman al lui Ismail Kadare, tradus în mai bine de 40 de țări, Generalul armatei moarte este o cutremurătoare poveste atemporală despre vinovăție - personală și colectivă - și destin, definitorie pentru întreaga operă a scriitorului albanez. În 1983, a fost ecranizat în regia lui Luciano Tovoli, avându-i în distribuție pe Marcello Mastroianni, Michel Piccoli și Anouk Aimée. Intriga? La 20 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, un general italian este trimis în Albania pentru a recupera și repatria rămășițele soldaților căzuți în luptă. Ajuns acolo, întâlnește un general german sosit într-o misiune similară. Călătoria, proiectată într-o atmosferă onirică, în timpul căreia încearcă să își îndeplinească sarcina - o datorie de onoare față de cei care și-au pierdut viața -, se transformă într-o explorare de sine și o coborâre în infern.
Cea mai captivantă caricatură a dictaturii
Palatul Viselor, „cea mai teribilă și mai nemiloasă caricatură a totalitarismului în descompunere”, după cum spunea Andre Clavel, a apărut într-o primă variantă (Slujbașul de la Palatul Viselor) la Tirana, în 1981, și a fost interzisă la comanda lui Enver Hodja. Kadare își publică versiunea finală în 1990, la Editura Fayard, la scurt timp după emigrarea în Franța. Romanul, probabil cea mai curajoasă carte a lui Ismail Kadare, surprinde coșmarul orwellian amplificat într-o izbucnire violentă a istoriei moderne, împletind într-o poveste atemporală spaimele mentalității primitive cu delirul birocrației totalitare.
Confiscarea viselor
Mai limpede? Într-un timp incert (poate începutul secolului XX), sultanul imensului, dar șubredului Imperiu Otoman îngrădește libertatea supușilor, controlându-le visele prin intermediul celei mai înspăimântătoare și mai misterioase instituții ale puterii - Tabir Saray. Aici se angajează Mark-Alem, descendentul unei puternice familii cu rădăcini într-o Albanie reală și mitică totodată, cel care primește sarcina kafkiană de a trece prin filtrul interpretării alegoriile și enigmele onirice ale unei împărății întregi. Cerc după cerc, ca într-un alt infern dantesc, tânărul ajunge până în vârful ierarhiei puterii de unde supraveghează cu ură și teamă mecanismul orb al poliției inconștientului. Însă, inevitabil, fatalismul balcanic îl împinge tot mai aproape de prăpastia îndoielilor: oare un stăpân absolut, chinuit de spaima mută de a nu intra el însuși în hățișul propriei mașinării demonice, nu va sfârși într-o bună zi condamnat de un vis anonim la dizgrație și uitare?
1 iulie 2024 este data morții scriitorului albanez Ismail Kadare
„De multă vreme visam să-mi construiesc propriul infern. Mă gândeam că e un proiect nemăsurat de ambițios, himeric, din moment ce vine după imaginile consacrate de vechii egipteni, Vergiliu, Sfântul Augustin și mai cu seamă Dante”, Ismail Kadare
„Ismail Kadare? Balcanic și universal, dincolo de orice premiu”, Paul Cernat, istoric literar
„Kadare este scriitorul care a pus pe harta literaturii lumii experiența traumatică albaneză a ultimului secol”, Paul Cernat, istoric literar
18 este vârsta la care a debutat scriitorul Ismail Kadare, cu un volum de versuri: Inspirații juvenile