Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum a fost păcălit Israelul de Hamas: "Clar este o greşeală de Intelligence"

Cum a fost păcălit Israelul de Hamas: "Clar este o greşeală de Intelligence"

de Redacția Jurnalul    |   

Ely Karmon, specialist în combaterea terorismului, a vorbit la Antena 3 CNN despre cum a fost păcălit Israelul de Hamas: "Nu au luat în consideraţie semnele care erau pe teren".

Potrivit lui Ely Karmon, ce se întâmplă acum în Israel este rezultatul unei greşeli de Intelligence.

Aproape toate trupele israeliene care trebuiau să apere frontiera au fost trimise în Cisiordania să caute terorişti acolo. 26 de batalioane sunt în Cisiordania , în timp ce la comandamentul Gaza erau una sau doua batalioane. Acest fapt a permis ca cei 800-1000 de combatanţi să reuşească să lupte împotriva acetor unităţi mici la graniţă, a arătat Ely Karmon la Antena 3 CNN.

Ely Karmon declară că Israelul trebuie să oprească atacurile Hamas.

"Totul depinde de cum se vor comporta ceilalţi jucători, în special Hezbollah şi Iran. În ce priveşte Hamas cred că se poate ajunge la o distrugere a ei care e absolut necesară. De 12 ani avem operaţiuni, nu se poate continua. În special după această acţiune când avem poate 1.000 de victime.

Clar că e absolut necesar, existenţial din punct de vedere al Israelului, ca să termine cu Hamas odată pentru totdeauna", a mai spus specialistul în combaterea terorismului.

Numărul morților a trecut de 1.100 în urma conflictului dintre Hamas și Israel, relatează Reuters.

Luptătorii grupării islamiste Hamas au ucis 700 de israelieni și au răpit alte zeci de persoane după atacul de sâmbătă asupra unor orașe israeliene.

Ca răspuns, duminică, Israelul a lovit blocuri de locuințe, tuneluri, o moschee și locuințe ale unor oficiali Hamas din Gaza, ucigând peste 400 de persoane.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Ely Karmon

Subiecte în articol: servicii Israel hamas
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri