Am fost prea multă vreme prizonierii stereotipurilor patriotarde din manualele de istorie, care au falsificat semnificația unor fapte și evenimente care ne definesc ca popor. Uneori, trucajele propagandistice s-au realizat prin omisiune, alteori prin folosirea de clișee specifice luptei de clasă de inspirație sovietică. Noua colecţie lansată de Jurnalul analizează cele mai importante episoade din istoria României în toată complexitatea lor, atât cu datele oficiale, cât şi cu cele neoficiale. "Istorii Secrete" este o colecţie care nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă!
În momentul de față, când accesul liber la informație nu mai este o utopie, putem puncta altfel o sumedenie de episoade istorice, fără teama de a deveni culpabili în ochii cenzurii, dar și cu riscul inerent de a șoca naționaliștii, protocroniștii sau extremiștii, indiferent de culoare lor politică.
Istoria României abundă în episoade controversate. Iar cum paginile de istorie se scriu de învingători, acestea prezentate în general să-i pună pe aceştia într-o lumină favorabilă. Noua colecţie distribuită în fiecare miercuri cu Jurnalul vă va prezenta toate variantele mai multor episoade istorice - şi pe cele oficiale, şi pe cele neoficiale, şi lucrurile nespuse, şi pe cele uitate odată cu trecere timpului. Iar fiecare cititor e liber să tragă propriile concluzii.
Începem miercuri, 27 iunie, cu volumul "Cele mai murdare CRIME POLITICE din istoria modernă a României". Vom afla dedesubturile morţii soţilor Ceaușescu, straniul episod al stridiilor otrăvite mâncate de Take Ionescu, poveştile şi motivaţiile asasinatelor miniştrilor Armand Călinescu şi I.G. Duca sau cum a decurs eliminarea singurului intelectual comunist, Lucrețiu Pătrășcanu. Alte titluri ale volumului 1: Nicolae Iorga - "Drumeț în calea lupilor”, Mihail Moruzov și masacrul de la Jilava, Corneliu Zelea Codreanu - călău și victimă, Ion Antonescu - un mareșal singur în fața istoriei, Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gheorghe Brătianu - martirii din închisorile anilor ʼ50, Imre Nagy - trădat de "tovarășii români”, Gheorghiu-Dej - iradiat de KGB, Chivu Stoica - ciudata moarte a satirului roșu.
Mai multe poveşti de citit pe nerăsuflate găsiţi miercuri, 27 iunie, în volumul "Cele mai murdare CRIME POLITICE din istoria modernă a României", distribuit împreună cu Jurnalul la preţul special de 14,9 lei ziarul + cartea.
Iata cateva pasaje din primul volum:
Soții Ceaușescu - executați de Crăciun
Dorin Marian Cârlan a fost unul dintre membrii plutonului de execuție a lui Ceaușescu. "Cârlan și-a golit munitia din Kalașnikov-ul său AK-47 în trupurile dictatorului și ale sotiei sale, după ce aceștia fusesera capturați de revolutionari. Momentele care au urmat execuției au fost difuzate insistent la televiziune, aeasta reprezentând o dovadă că o eră a luat sfârșit, că cea mai turbulentă și violentaă revoluție dintre cele care au dus la prăbușirea comunismului în Europa de Est și-a atins obiectivul”, nota The Observer.
Dorin Cârlan are o față de om hotărât: "Am stat pe cadavrul lui Ceaușescu, dupa ce l-am ucis, din cauză ca nu mai era loc in elicopter. Probabil că era mai confortabil decât pe scaune”, își amintește el. "Trupul lui încă era cald, iar sângele a curs pe pantalonii mei de camuflaj”.
De aici încolo, curge mărturia lui Dorin Cârlan: "În acele momente, am simțit că am jucat un rol în istorie. Știam totul despre Revoluția Franceză, despre ghilotină, și mi se părea ceva similar. Dar nu prea eram de acord cu asta. Sentința a fost pronunțată în doar un minut și 44 de secunde, iar execuția a durat mai puțin de 10 minute. Eu fusesem antrenat ca să îmi apăr țara. Ceaușescu era comandantul meu suprem, iar datoria mea era să îl apăr cu orice preț, nu să îl ucid”, își amintește Dorin Cârlan.
Când Ceaușescu a ajuns în fața judecătorilor, el era panicat, potrivit lui Cârlan: "Sunteți români?”, a întrebat el. "Da, suntem cu generalul”, i s-a răspuns. Cârlan își amintește de momentul pronunțării sentinței ca de unul "teribil”: "Sentința trebuia executată imediat. Trebuia să îl ucid pe președinte și mi-am spus că trebuie să fac asta pur și simplu, fără să mă mai gândesc. Generalul Stănculescu ne-a ordonat să îi ducem afară, să îi așezăm pe rând în dreptul zidului și să îi împușcăm, întâi pe el și apoi pe ea”.
"Amândoi plângeau ca doi copii. Ceaușescu se uita la noi și plângea", își amintește Dorin Cârlan. "A fost un moment greu pentru noi toți. Apoi, ea a spus: «Dacă aveți de gând să ne omorâți, cel puțin din respect pentru dragostea pe care noi o avem unul față de altul, nu îl omorâți pe el primul pentru ca apoi să mă lăsați pe mine să mă uit. Cel puțin, lăsați-mă să mor în același timp cu soțul meu». În acel moment, generalul a ordonat: «Duceți-o la zid împreună cu soțul ei».”
"Apoi, Ceaușescu s-a uitat drept în ochii mei și a strigat «Trăiasca Republica Socialistă România! Istoria mă va răzbuna!» și a început să cânte fragmente din Internaționala. L-am împușcat în timp ce cânta”, spune Cârlan.
Take Ionescu și straniul episod al stridiilor otrăvite
În perioada interbelică, România a fost cutremurată de o mulțime de morți stranii, unele dintre ele, chiar și atunci când păreau nefericite accidente, fiind considerate asasinate politice.
Cel supranumit "Gură de Aur” pentru excepționalul său talent oratoric, Take Ionescu (13 octombrie 1858, Ploiești – 22 iunie 1922, Roma) a fost un om politic, avocat și ziarist român extrem de influent. Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de poziții ministeriale, cum ar fi ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), ministru de finanțe (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922).
S-a stins din viață la 22 iunie 1922, la Roma, din cauza unei infecții bacteriene a aortei, căpătată în urma consumării unor stridii infestate, deși nu au lipsit nici presupunerile că ar fi murit otrăvit.
În timpul unei vizite în Italia în vara anului 1922, Take Ionescu s-a îmbolnăvit de febră tifoidă și a murit într-un sanatoriu de pe strada Via Toscana din Roma. Conform unor surse, el a contractat boala în Napoli, unde a mâncat o stridie infestată, și i s-a făcut rău în timp ce trecea prin Sicilia.
Circumstanțele îmbolnăvirii lui Take Ionescu au fost cel puțin ciudate, hrănind teoria conspirației. La data de 17 ianuarie 1922, în urma şedinţei Camerei Deputaţilor, guvernul condus de Take Ionescu este forţat să-şi dea demisia. După acest episod, Take Ionescu îşi propune să meargă în concediu. La începutul lunii martie, soţii Ionescu au ajuns la Roma, unde au vizitat renumitele atracţii turistice, după care au plecat către Napoli. Aici s-a petrecut o întâmplare stranie. În timp ce se afla la o terasă, Take Ionescu a mâncat o scoică vândută de un copilaş. A doua zi a început să aibă probleme de sănătate.
Interesant este că, după declanșarea bolii politicianului, poliția italiană a declanșat o anchetă. Dar nu s-a ajuns la nicio concluzie și, în cele din urmă, dosarul a fost închis. Nici măcar vânzătorul ambulant de scoici nu a putut fi identificat deși a fost căutat luni de zile. Nicio altă persoană din restaurant care mai consumase stridii atunci nu s-a îmbolnăvit. Nici măcar propria lui soție, care mâncase cot la cot cu el…
Armand Călinescu, "Chiorul, singurul care vede bine în România”
Armand Călinescu (4 iunie 1893, Pitești - 21 septembrie 1939, București) a fost un om politic interbelic, prim-ministru, ministru și economist.
Atitudinea sa fermă față de legionari a produs căderea în 1933 a guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de ministru de interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru "cârdășie cu șeful unei puteri străine” (Hitler). A fost implicat în executarea ordinului lui Carol al II-lea de asasinare a lui Corneliu Zelea Codreanu și a celoralți lideri legionari.
În noaptea de 29/30 noiembrie, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărau Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca, şi Decemivrii, asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu Sărat spre cea de la Jilava.
Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Armand Călinescu şi Nicolae Iorga erau consideraţi vinovaţi în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.
La 6 martie 1939, Patriarhul Miron Cristea, prim-ministru în funcţie, încetase din viaţă, astfel că Armand Călinescu era desemnat noul preşedinte al Consiliului de miniştri.
Grupul de legionari refugiat la Berlin, condus de Horia Sima, a hotărît asasinarea primului-ministru. Mai executaseră un prim-ministru, pe liberalul I. Gh. Duca în gara Sinaia, la sfîrșitul lunii decembrie 1933. De data asta cel vizat este Armand Călinescu, considerat vinovat de represiunea antilegionară ordonată de Regele Carol și, mai ales, de asasinarea mai multor legionari în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, la Tâncăbești, în 1938.
În fatidica zi de 21 septembrie, la ora 14:00, la radio, programul muzical a fost întrerupt și cineva a anunțat că Armand Calinescu a fost ucis. Dar ce s-a întamplat în aceste 60 de minute?
Călinescu avea o rutină cotidiană care fusese învățată de "Răzbunători” dupa ce își urmăriseră îndelung ținta. Călinescu pleca de la domiciliul său din Cotroceni la sediul Consiliului de Miniștri din Piața Victoriei și se întorcea spre casă pe același traseu. Gardiștii știau că va parcurge prelungirea Știrbei Vodă și că va ajunge pe podul Elefterie, locul ales unde avea să fie asasinat. În timp ce mergea împreună cu garda sa de corp în mașină pe traseul stabilit, automobilul în care se afla Călinescu a fost flancat, la un moment dat, de o camionetă. Calea i-a fost tăiată de o căruță care transporta fân și frunze uscate. Șoferul lui Călinescu a pus frână dar, din spate, camioneta a intrat în mașina acestuia, proiectând-o pe trotuar. Premierul a ieșit din mașină pentru a-l chestiona pe șoferul camionetei însă, din dubă, au ieșit șase oameni care au declanșat rafale de foc, lăsându-l pe Călinescu într-o baltă de sânge. A fost nimerit de 20 de gloanțe.