Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov informează că incendiul produs sâmbătă la Apărătorii Patriei, pe strada Ion Enache, care a afectat patru imobile şi anexele acestora, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, este sub control şi nu se mai poate extinde.
"Au fost afectate de incendiu patru imobile şi anexele acestora, pe o suprafaţă de peste 200 mp. Flăcările au cuprins preponderent acoperişurile acestora. În mod progresiv au fost angrenate pentru stingerea incendiului, protejarea vecinătăţilor şi constituirea echipelor de căutare-salvare un număr de 13 autospeciale, din care 10 de stingere, o autoscară, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare", precizează reprezentanţii ISU.
Potrivit sursei citate, intervenţia a fost sesizată cu puţin timp înainte de ora 10,00.
În prezent, incendiul este sub control, nu se mai poate extinde şi nu au fost persoane rănite. AGERPRES