Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia - După 117 cutremure succesive, la Roma şcolile au fost evacuate iar metroul oprit

Italia - După 117 cutremure succesive, la Roma şcolile au fost evacuate iar metroul oprit

Autorităţile italiene au suspendat serviciul de metrou la Roma şi au decis evacuarea mai multor şcoli din capitală după seria de cutremure care s-au produs marţi în centrul Italiei, relatează EFE. 

Compania Atac, care gestionează transportul public la Roma, a informat într-un mesaj pe Twitter că liniile de metrou A şi B au fost suspendate şi că au fost puse autobuze la dispoziţia cetăţenilor. 

Metroul va rămâne suspendat până la realizarea verificărilor pertinente, a precizat Atac. 

Şi unele şcoli din capitală, precum Istituto Comprensivo Statale 'Daniele Manin', au decis să evacueze elevii, potrivit mass-media locale. 

Primăria din Roma a informat convocarea unei reuniuni de urgenţă a Centro Operativo Comunale şi începerea verificării condiţiilor în care se află clădirile publice şi şcolile. 

Patrule ale poliţiei locale a oraşului verifică de asemenea situaţia după seria de cutremure produse în centrul ţării. 

Este vorba de măsuri preventive pentru a permite autorităţilor să verifice dacă structura a fost sau nu afectată de aceste seisme, notează EFE.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri