Jurnalul.ro Ştiri Externe Iulia Navalnaia îi îndeamnă pe ruși să protesteze împotriva lui Putin în ziua alegerilor

Iulia Navalnaia îi îndeamnă pe ruși să protesteze împotriva lui Putin în ziua alegerilor

de Redacția Jurnalul    |   

Iulia Navalnaia, văduva opozantului regimului de la Kremlin, Alexei Navalnîi, a făcut apel la ruși să se alăture unui protest în ziua alegerilor, care va avea loc pe 17 martie la prânz, și să voteze împotriva președintelui Vladimir Putin sau să își anuleze buletinele de vot.

Într-o înregistrare pe YouTube, Navalnaia a declarat că după ce a văzut miile de oameni care i-au fost alături la înmormântarea soțului ei nu și-a pierdut speranța într-o schimbare în Rusia.

Ea i-a îndemnat pe ruși să se alăture în 17 martie, zi de alegeri prezidențiale, unui protest pe care l-a sugerat Navalnîi cu puțin timp înainte să moară, relevă Reuters.

Demersul lui Navalnîi a fost acela că rușii ar putea protesta împotriva lui Putin fără riscul de a fi arestați ieșind cu toții în masă, în același timp, în ziua alegerilor, în orașele din întreaga țară.

"Trebuie să folosim ziua alegerilor pentru a arăta că existăm și că suntem mulți. Suntem oameni reali, vii și suntem împotriva lui Putin. Trebuie să veniți la secția de votare în aceeași zi și la aceeași oră - 17 martie la prânz", a declarat Iulia Navalnaia.

"Ce să facem în continuare? Alegerea vă aparține. Puteți vota pentru orice candidat, cu excepția lui Putin. Puteți strica buletinul de vot, puteți scrie

De la moartea soțului ei, Navalnaia a promis că își va continua activitatea și a avut mai multe apariții politice în Occident, inclusiv o întâlnire cu președintele american Joe Biden și discursuri la Conferința de Securitate de la Munchen și în Parlamentul European.

Pe de altă parte, Kremlinul a negat acuzațiile aduse de Navalnaia că Putin ar fi ordonat uciderea lui Navalnîi și a refuzat să comenteze reacția publică la moartea și înmormântarea acestuia. Certificatul său de deces a precizat că a murit din cauze naturale, la vârsta de 47 de ani.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: Iulia navalnii protest alegeri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri