Îi onorăm astăzi memoria prin evidențierea unei serii de documente păstrate în Arhivele Naționale, acte ce dau dovada curajului, nobleței și jertfei bărbatului Iuliu Maniu. Dar cine a fost acest om de care pomenim când și când, în special pentru a arăta cu degetul spre regimul criminal impus României dinspre Moscova imediat după Al Doilea Război Mondial? Mirarea, ce vizează nu doar junimea românească tot mai dezrădăcinată și aiurită, este risipită (sper) de explicațiile cercetătorilor Arhivelor Naționale: „Iuliu Maniu s-a numărat printre cei care au construit România Mare. Și-a început cariera politică în cadrul Partidul Național Român din Transilvania, a reprezentat interesele românilor ardeleni în Dieta de la Budapesta, iar în 1918 s-a numărat printre principalii organizatori ai Marii Adunări de la Alba Iulia, care a decis Unirea Transilvaniei cu România. Până în 1920, în calitate de președinte al Consiliului Dirigent, a coordonat integrarea administrativă a Transilvaniei în Regatul României.”
Fără compromisuri
Totul limpede până aici, nu? Atunci, mai departe: „În anii care au urmat Marii Uniri a fost lider al Partidului Național Țărănist (1926-1933, 1937-1947), de trei ori președinte al Consiliului de Miniștri (1928-1930; 1930; 1932-1933), și s-a aflat în zona marilor decizii politice care au construit România interbelică. Principial și intransigent, s-a bazat mereu pe valorile democratice pe care le-a slujit până la sfârșit, bucurându-se de o largă susținere populară. Ca om politic, nu a făcut compromisuri, ceea ce l-a transformat în vocea puternică a unei Opoziții care a consolidat democrația românească. Dar poate că cel mai bine și mai curat vorbesc despre Iuliu Maniu documentele, mai ales cele relaționate cu ultimii săi ani de activitate politică (1945-1947), ani în care s-a opus instaurării regimului comunist în România. Au fost ani în care, pentru apărarea principiilor democratice tot mai lezate de politica Guvernului Petru Groza, liderul național-țărănist a trimis sistematic memorii pentru a atrage atenția asupra situației din România.”
Legitimitate și asasinate
Un asemenea memoriu îi adresează la 23 august 1946 chiar lui Iosif Visarionovici Stalin, căruia îi solicită respectarea prevederilor Acordului de la Moscova și asigurarea libertății „unei vieți democratice și de legalitate”. După ce-i mulțumește tovarășului de la Kremlin pentru distrugerea hitlerismului - era, deh, 23 august, la un an după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial -, Maniu atacă miezul chestiunii: „Partidul Național Țărănesc reprezintă imensa majoritate a națiunii române (n.r. - abilă legitimare!). Această națiune română se întreabă astăzi de ce a luptat pentru libertate, dacă drepturile cetățenești cele mai elementare îi sunt tăgăduite de către regimul actual, iar exercitarea lor zădărnicită de formațiunile politice pe care se sprijină acest regim. Astăzi însă Partidul Național Țărănesc este obiectul celor mai nedrepte atacuri prin presă, fruntașii lui sunt asasinați, sau grav răniți și orice manifestare a lui este împiedicată. În 1940, Secretarul General al Partidului, Virgil Madgearu, a fost asasinat de legionari. În 1946, s-a pus la cale asasinarea Secretarului General Nicolae Penescu, printr-o agresiune din care a scăpat grav rănit, în timp ce secretarul lui a fost omorât. Nenumărați fruntași ai partidului nostru au fost asasinați de către grupările politice înarmate.”
Suprimarea libertăților și falsificarea alegerilor
În continuare, Iuliu Maniu mută atenția asupra Convenției de la Moscova (12 septembrie 1944). Atenție, urmează un fragment dintr-un document care nu doar că ar trebui făcut public în școlile românești, ci și învățat pe de rost, întru cunoaștere și evitare, astfel, a greșelilor trecutului: „Nici una din hotărârile Conferinței de la Moscova nu este respectată de guvern: presa noastră este aproape desființată. Libertățile sunt suprimate. Închisorile sunt pline de aderenții partidului nostru. Adunările noastre sunt oprite sau atacate de formațiuni paramilitare. Libertatea de conștiință nu există. Legea electorală este întocmită special pentru a înlesni falsificarea voinței obștești. Asasinii, atacatorii, abuzivii nu numai că nu sunt pedepsiți, dar sunt remunerați pentru aceste fărădelegi. Asasinatele și schingiuirile sunt săvârșite sub protecția guvernului și autorităților.” Mai departe, o propoziție-cheie: „Cercurile guvernamentale răspândesc, cu indecență, svonul că toate aceste violențe și abuzuri se întâmplă la dorința Moscovei.” Maniu încerca, prin aceasta, să… ce? Să-l facă să se fâstâcească pe tartorul acestor politici implementate, după Al Doilea Război Mondial, nu doar în România, ci în toate țările abandonate de Vest în pumnii hrăpăreți ai Uniunii Sovietice? Să-l determine pe Stalin să respecte deciziile stabilite de Comisia Aliată de Control, ori termenii Armistițiului de la Moscova? Eforturile lui Maniu au fost în van, da, încercarea lui însă merită recunoaștere și apreciere.
Minciuni dezonorante dinspre britanici
Mai ales că aceste eforturi au fost extinse în toate direcțiile. Maniu a informat și opinia publică occidentală despre abuzurile cu care se confrunta societatea românească, prin interviuri acordate unor ziare prestigioase precum „New York Times”, „Herald Tribune” sau Agenției „Reuters”. „A avut în această perioadă strânse contacte cu reprezentanții Misiunilor diplomatice ale Marii Britanii și S.U.A. la București, fiind încredințat la început că aceste state vor interveni pentru a salva democrația românească. Sir Archibald Clark Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, a recunoscut mai târziu cât de greu i-a fost să îl mintă pe Maniu când acesta l-a întrebat dacă abandonează România.”, mai sesizau cercetătorii Arhivelor Naționale. Nici pe plan intern „Sfinxul de la Bădăcin”, cum e alintat Maniu, n-a stat cu mâinile în sân. A trimis numeroase memorii miniștrilor din Guvernul Groza, în care milita pentru respectarea libertăților democratice sau contesta rezultatele alegerilor din 1946, fraudate grav de Putere.
Gogonatele comuniștilor: 500 de miliarde de lei în aur
Cum i-au răspuns autoritățile României comunizate? Facem loc dezvăluirilor din documentele Arhivelor: „Deși deținea o avere modestă, așa cum reiese dintr-o notă redactată de Serviciul Special de Informații în 1946, Maniu a fost ținta unei puternice denigrări și discreditări în presa vremii.” Redăm, întru elucidare, un singur titlu, halucinant, e drept: „Țăranii acuză: 500 miliarde lei aur – atâta valorau la cursul leului din 1934 minele de aur ale lui Iuliu Maniu. Acesta mine reprezintă prețul trădărilor sale.” Într-un alt memoriu adresat ministrului de Interne, Iuliu Maniu relata și devoala astfel pentru posteritate condițiile inumane în care în jur de 800 de lideri național-țărăniști erau deținuți în închisorile comuniste: „Se pare că se urmărește suprimarea lor prin foamete. La toate închisorile, deținuții politici dorm pe ciment fiindcă nu au paturi și nici rogojini. Sunt plini de paraziți, fiindcă nu li se dă nicio posibilitate de curățenie... în camerele lor sunt obligați să-și facă necesitățile în hârdăul care infectează aerul... Intelectualii, ofițeri superiori, sunt bătuți și maltratați de către directorii închisorilor...”.
Tăcere și moarte
Acest ultim memoriu menționat aici demonstrează că Iuliu Maniu știa exact la ce se expune militând împotriva sistemului și, cu toate acestea, el a continuat să lupte pentru democrație. A fost arestat în data de 14 iulie 1947, în urma înscenării de la Tămădău, alături de alți lideri ai Partidului Național Țărănesc, printre care s-a numărat prietenul și colaboratorul său apropiat, Ion Mihalache. Timp de 6 ani, ultimii săi ani de viață, „Sfinxul” Maniu a cunoscut toate privațiunile și umilințele (amintite mai sus) ca deținut politic în închisoarea de la Sighet. A murit într-o tăcere mormântală, fără să i se cunoască locul de îngropăciune.
73 de ani s-au împlinit în 5 februarie 2026 de la moartea liderului politic Iuliu Maniu.
„Nicio jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr.”, Iuliu Maniu
„Sunt supărat pe omul care spune: «Nu mă interesează politica, nu mă doare capul…». Suntem datori să căutăm cu toții calea cea mai bună pentru înaintarea fericită a țării românești și aceasta înseamnă politică!”, Iuliu Maniu
„Libertățile sunt suprimate. Legea electorală este întocmită special pentru a înlesni falsificarea voinței obștești. Asasinii, atacatorii, abuzivii nu numai că nu sunt pedepsiți, dar sunt remunerați pentru fărădelegi. Asasinatele și schingiuirile sunt săvârșite sub protecția guvernului…”, Iuliu Maniu - România anului 1946
Documentele selectate fac parte din fondurile Direcția Generală a Poliției, Iuliu Maniu, Colecția 50 și Colecția Documente Fotografice, păstrate la Arhivele Naționale.