Un telefon primit de la Theodor Ionescu, șeful Galeriei de Artă a Muzeului Brukenthal le adusese o veste-trăsnet: opt dintre cele mai valoroase piese din colecția baronului von Brukenthal dispăruseră.
Lipseau din muzeu opt pânze din cele 36 de lucrări expuse: Anton van Dyck - „Moartea Cleopatrei”, Frans van Mieris cel Bătrân - „Bărbat cu pipă la fereastră”, Jorg Breu - „Portret de bărbat”, anonim german - „Bărbat cu haină de blană”, Christoph Amberger - „Portret de bărbat”, Tiziano Vecellio da Cadore - „Ecce homo”, Rosalba Carriera - „Portretul unei tinere femei” (o miniatură pictată pe fildeș), și, cel mai valoros tablou, evaluat la 25 de milioane de dolari, „Bărbat cu craniu în mână”. O avere inestimabilă, furată într-o noapte, din muzeul aflat în centrul orașului Sibiu!
Principalul suspect al judiciariștilor de atunci, echipă condusă de vestitul anchetator Dumitru Ceacanica de la Inspectoratul General al Miliției, a fost Theodor Ionescu, muzeograful Brukenthal-ului.
Omul fusese o perioadă muzeograf principal al Colecției Zambaccian din București, apoi s-a mutat la Constanța, unde s-a angajat ca profesor de sport la o școală de cartier. Câțiva ani mai târziu s-a stabilit la Sibiu, împreună cu soția, unde a început să predea ore de educație fizică la două școli. După un an i s-a oferit ocazia să ocupe postul vacant de muzeograf al Galeriei de artă de la Brukenthal.
A descoperit pânze de Tizian și alte lucrări de mare valoare
Theodor Ionescu se aruncă cu pasiune în activitatea de artă. După minuțioase cercetări, descoperă că o mare parte din picturile păstrate în celebrul muzeu sibian poartă o identitate falsă. Lucrările nu aveau semnătură și erau pur și simplu înregistrate greșit în cataloagele muzeului.
Experiența acumulată la București, în preajma colecției Zambaccian, și-a spus cuvântul. Theodor Ionescu s-a aplecat cu multă pricepere și migală asupra tezaurului adăpostit de marele muzeu și astfel avea să descopere, pe parcursul a 10 ani de muncă, peste 600 de tablouri aparținând unor mari maeștri ai școlilor apusene. Muzeograful scoate la iveală, la începutul anilor ’60, tablouri ale lui Tizian, Anton van Dyck, Amberger, Giorgione, Jordaens, Andrea Celesti, lucrări despre care nu se știa că se află în Muzeul Brukenthal. Este „găsit” chiar celebrul tablou al lui Jan van Eyck „Omul cu tichia albastră” - un autoportret al autorului. Colecționarii de artă, dar mai ales oamenii partidului în frunte cu Nicolae Ceaușescu se arătau extrem de încântați de bogăția patrimoniului.
Descoperirea de la Brukenthal face vâlvă în lumea întreagă și muzeul din Sibiu intră în circuitul internațional, cu una dintre cele mai invidiate colecții din Europa. Și deodată, în 28 mai 1968, cade vestea furtului ca o ghilotină.
Din eroul care a descoperit o pinacotecă inestimabilă, Theodor Ionescu a ajuns un pușcăriaș cu număr cusut pe zeghe. Securitatea și Miliția aveau ordin de la cel mai înalt nivel al partidului să rezolve furtul operelor de artă, furt ce fusese raportat tuturor polițiilor din lume.
Muzeograful, bănuit de furtul picturilor și arestat pentru luare de mită
În 1971, profesorul și muzeograful Theodor Ionescu este arestat și pus sub acuzare pentru furtul a opt dintre cele mai valoroase tablouri din colecția muzeului.
Pentru că nu existau probe care să arate clar că Ionescu este autorul furtului, i s-a înscenat un proces de luare de mită, în baza declarațiilor date de colaboratori ai muzeografului și colecționari. Aceștia din urmă au spus că au vândut muzeului tablouri și i-au dat lui Ionescu mită ca să încheie tranzacția.
Theodor Ionescu a fost condamnat la 6 ani de temniță. Se bănuia că tablourile fuseseră trecute în Germania și vândute unor colecționari cu care Ionescu purta corespondență, deși exista marea nedumerire în ceea ce privește „străpungerea” frontierelor care, după evenimentele din 1968 din Cehoslovacia, fuseseră întărite încât nu putea scăpa nimic necontrolat la sânge.
Patru dintre tablouri, găsite în SUA
Atât în cursul anchetei cât și la începutul anilor ’70, a circulat zvonul că furtul a fost pus la cale de oameni ai Securității, care au lucrat la ordinul unor înalte personalități din ierarhia comunistă, și că tablourile fuseseră scoase din țară pe cale diplomatică. S-a bănuit tot timpul că ele au ajuns în Germania, dar peste 20 de ani, când patru dintre ele au fost descoperite, s-a constatat că o parte era în America.
În opinia unor vechi ofițeri de poliție și de securitate, în furtul de la Brukenthal au fost implicate persoane importante: colecționari de artă, un lider PCR, ofițeri de Securitate, iar muzeograful a fost găsit țap ispășitor. Declarațiile lor au rămas însă, mereu, la stadiul de bârfă.
Interesant este faptul (descoperit în arhivele CNSAS) că, după furt și până la condamnarea lui Theodor Ionescu, ofițerii de Securitate s-au ocupat de filajul mai multor persoane, români și străini, bănuite că ar avea legături cu sustragerea pânzelor.
Istoria drumului acestor tablouri prin lume poate fi extrem de interesantă, însă doar eforturile conjugate ale polițiștilor mai multor țări vor putea descoperi vreodată adevărul despre marele furt de la Brukenthal. Pentru că, deși România a intrat în posesia celor patru pânze găsite în SUA, în timpul mandatului lui Emil Constantinescu, misterul „furtului secolului” rămâne. Nicio autoritate de investigare nu a putut, în mai bine de jumătate de secol, să dea răspuns întrebării: Cine a prădat Muzeul Brukenthal în 1968?
A acționat o bandă de profesioniști
Hoții au intrat în muzeu duminică, 26 mai 1968. Cineva le-a lăsat ușa deschisă, fiindcă nu erau urme de forțare. S-au ascuns și au operat în timpul nopții. Furtul tablourilor a fost descoperit abia marți, pe 28, deoarece muzeul era închis luni, de femeia de serviciu, Maria Ciuciu. S-a dus și l-a anunțat pe paznic, apoi pe muzeograful Ionescu. Acesta a sunat imediat la Inspectoratul de Miliție Sibiu și a dat alarma. Comisarul Ceacanica și oamenii săi, sosiți rapid de la București, au oprit tot personalul muzeului în clădire și au început interogatoriile. Milițienii din Sibiu au raportat ce constataseră: nu exista niciun martor care să fi văzut vreo persoană în muzeu sau vreo mișcare suspectă, iar urmele lăsate de hoți erau compromise. În opinia lor ar fi fost vorba de patru persoane care au dispărut cu pânzele prin podul muzeului, apoi prin curtea bisericii reformate de unde câinii au pierdut urma. Ancheta a durat patru ani, iar la final singurul verdict oficial a rămas că, în 26 mai 1968, la Muzeul Brukenthal a acționat o bandă de profesioniști, venită din străinătate. S-au ascuns printre vizitatori, apoi, noaptea, cunoscând foarte bine locul, au operat, scoțând pânzele din rame. În 1972, Dumitru Ceacanica renunță la ideea că tablourile mai sunt în România și închide ancheta cu „AN” - Autor Necunoscut.
Patru tablouri, recuperate
Anul 1998. Fostul președinte Emil Constantinescu povestește cum au fost găsite tablourile și cum au fost returnate României în timpul mandatului său la Cotroceni. Relatarea sa se găsește pe o bandă, în arhivele Radio România Actualități.
„Mi s-a adus la cunoștință că instituția vamală din SUA a ajuns în posesia a patru tablouri din Colecția Brukenthal, furate în 1968. În 1998, un colecționar din SUA a trimis spre evaluare două tablouri unei galerii din New York. Galeristul, constatând că fac parte din Școala Flamandă, le-a fotografiat și a trimis fotografiile Institutului de Istoria Artei din Haga. Directorul Institutului a recunoscut în fotografii tabloul «Bărbat cu craniu» ca făcând parte din seria celor furate de la Muzeul Brukenthal din Sibiu. I-a scris domnului dr. Alexandru Lungu, directorul Muzeului Brukenthal. Acesta a cerut sprijinul UNESCO și totul a căpătat o turnură internațională. Noi am cerut, prin Ministerul de Interne, să se facă o sesizare prin Interpol. Agenții Serviciului Vamal american au luat legătura cu galeristul din New York care a furnizat date privind numele colecționarului care încercase să vândă tablourile. Tablourile au fost confiscate”, a relatat fostul președinte al României. După doi ani de corespondențe pe cale diplomatică, cele patru tablouri au fost redate Muzeului Brukenthal. La restul li s-a pierdut urma.
Material realizat în colaborare cu Evenimentul Istoric, de Simona Ionescu