Jurnalul.ro Ştiri Social UPDATE Jandarmii l-au amendat cu 3.000 de lei pe organizatorul comemorării de la Colectiv

UPDATE Jandarmii l-au amendat cu 3.000 de lei pe organizatorul comemorării de la Colectiv

de Redacția Jurnalul    |   

Jandarmeria l-a amendat cu 3000 de lei, joi seara, pe Marian Rădună, organizator al evenimentului de comemorare a 10 ani de la tragedia din Colectiv, pentru că manifestarea a depășit ora 23:00 prevăzută în autorizație, deși un număr mic de participanții se mai afla în fața fostei fabrici „Pionierul”

UPDATE:

Agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului, transmite, vineri, Jandarmeria Română, după ce organizatorul comemorării de la clubul Colectiv a fost amendat cu 3000 de lei pentru că evenimentul a durat mai mult decât fusese avizat.

Jandarmeria Română a transmis, vineri, că are obligația morală să facă precizări după ce organizatorul evenimentului de comemorare a 10 ani de la tragedia din Colectiv, Marian Rădună, a fost amendat pentru că manifestarea a depășit ora 23:00 prevăzută în autorizație.

„Jandarmeria Română respectă și protejează dreptul cetățenilor de a participa la adunările publice, mai ales când este vorba de adunări comemorative, așa cum a fost cazul evenimentului de ieri (joi seara - n.r.). În acest sens, efectuăm constant activități de pregătire ale colegilor din operativ pentru a găsi permanent posibilități de îmbunătățire a relaționării în astfel de situații, scopul fiind respectarea legii și protejarea oamenilor. Din punct de vedere legal, există în mod formal elementele care pot constitui temeiul aplicării unei sancțiuni contravenționale, întrucât nu au fost respectate orele de desfășurare prevăzute în protocolul pentru manifestarea publică. Într-adevăr, legea trebuie aplicată întotdeauna ad litteram, dar există și noțiunea de spirit al legii, care presupune înțelegerea scopului pentru care norma juridică a fost instituită – acela de a menține ordinea publică, dar și de a proteja drepturile și demnitatea cetățenilor. În acest caz, se poate aprecia că agentul constatator nu a înțeles pe deplin spiritul legii și particularitățile contextului – un eveniment de comemorare a victimelor din clubul Colectiv, cu un profund caracter emoțional și simbolic”, transmite Jandarmeria Română.

În consecință, la nivelul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române s-au dispus „de urgență” verificări privind modul de aplicare a sancțiunii contravenționale, urmând să se analizeze dacă măsura a fost proporțională, justificată și conformă atât literei, cât și spiritului legii.

„Reamintim faptul că Jandarmeria Română a fost și rămâne alături de toți cei afectați de tragedia din clubul Colectiv. În seara producerii tragediei, jandarmii au fost prezenți la fața locului, oferind sprijin autorităților și victimelor. De-a lungul anilor, instituția a sprijinit și a asigurat ordinea publică la toate manifestările de comemorare dedicate acestui eveniment. Transmitem sincere condoleanțe familiilor care și-au pierdut persoanele dragi și compasiune celor care poartă în continuare urmele acestei tragedii. Jandarmeria Română garantează că, în urma verificărilor aflate în desfășurare, vor fi dispuse toate măsurile legale care se impun, în spiritul respectării legii, al echității și al respectului față de cetățeni”, mai arată Jandarmeria Română.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Potrivit informațiilor făcute publice chiar de Marian Rădună pe Facebook, acesta a primit procesul-verbal de contravenție la finalul acțiunii. Acesta a comentat ironic situația: „Orice faptă bună este răsplătită pe măsură! Astăzi avem 3000 RON!”. Postarea a fost însoțită de fotografia procesului verbal al sancțiunii.

Contactat pentru un punct de vedere acesta a precizat că amenda este pentru că „s-a depășit ora de comemorare”. El a precizat că contravenția este nelegală și forțele de ordine prezente acolo „nu cunoșteau legea”.

Evenimentul a avut loc la împlinirea unui deceniu de la incendiul din 30 octombrie 2015, soldat cu 65 de morți și zeci de răniți, și a constat într-un marș și un moment de reculegere la locul fostului club Colectiv.

Sancțiunea a ridicat rapid semne de întrebare, cu numeroase reacții pe rețelele de socializare.

„Iată că după 10 ani instituțiile statului își fac treaba. Să nu mai comentăm aiurea”, a comentat ironic un utlizator.

Măsura a fost criticată public de organizația non-guvernamentală „Corupția Ucide”, implicată în mobilizarea civică pentru păstrarea memoriei victimelor. ONG-ul a acuzat Jandarmeria de „nesimțire și prostie agresivă” și a susținut că forțele de ordine ar fi fost „deranjate” de faptul că acțiunea a fost una de comemorare, „nu un protest suveranist”.

„Jandarmii l-au amendat pe activistul Marian Rădună pentru că manifestația a depășit ora 23:00, oră stipulată în protocol. Deși, potrivit Legii 60/1991, pentru comemorări nu ai obligația să notifici autoritățile, cu atât mai puțin să închei un protocol. Marian și-a luat acest angajament din bun simț, iar la sfârșitul serii s-a trezit cu o amendă de 3000 de lei. Mentalitate și atitudine marca Jandarmeria Română. Rușinos”, a transmis organizația.

Deocamdată, Jandarmeria nu a transmis public alte detalii privind criteriile pe baza cărora a fost stabilit cuantumul amenzii.

De asemenea, activistul a transmis că va depune în instanță contestație față de sancțiunea primită.

Marian Rădună este cunoscut pentru implicarea în acțiuni civice și pentru organizarea de evenimente publice legate de tragedia Colectiv.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Marian Rădună colectiv amenda
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri