Jurnalul.ro Sport Sporturi Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open

Jaqueline Cristian, eliminată de la Australian Open

de Redacția Jurnalul    |   

Jaqueline Cristian, prima jucătoare din România intrată duminică noaptea în concurs la Australian Open, a câștigat un singur game în meciul de debut cu americana Jessica Pegula, favorita numărul 3 a competiției de la antipozi. Cristian rămâne la Melbourne, unde va juca și în proba de dublu.

Jessica Pegula a avut o sarcină ușoară, Cristian (161 WTA) punând probleme în doar 3 din game-urile pe care le-a pierdut pe propriul serviciu. Favorita numărul 3 s-a impus cu un categoric 6-0, 6-1, la capătul unui meci de 59 de minute, în care românca a avut totuși 3 mingi de break în primul game al setului secund.

Beneficiară a clasamentului protejat, după ce a lipsit din teren 6 luni în 2022, din cauza unei accidentări, Jaqueline Cristian părăsește proba de simplu a primului Grand Slam al anului cu un premiu de 73.313 dolari și 10 puncte WTA.

Românca rămâne la Melbourne, unde va evolua și în proba de dublu, alături de germana Tamara Korpatsch, urmând să joace miercuri dimineața în primul tur împotriva Monicăi Niculescu, care face pereche cu elvețianca Viktorija Golubic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Jaqueline Cristian australian open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri