Jurnalul.ro Cultură Jazz in the Garden. 500 Miles High. Ana Maria Galea Trio

Jazz in the Garden. 500 Miles High. Ana Maria Galea Trio

de Magdalena Popa Buluc    |   

Vineri, 28 iunie, orele 18:30, stagiunea Jazz in the Garden revine la Muzeul Hărților cu un concert inedit - 500 Miles High - susținut de Ana Maria Galea Trio, cu Ana Maria Galea (voce), Csikos Daniel (pian) și Robert Cozma (trombon).

Pentru Anamaria Galea jazz-ul clasic a însemnat dintotdeauna forma perfectă de expresie a creativității sale. Combinația voce, trombon, pian este o formulă mai puțin întâlnită pe scenele din întreaga lume. Vocea caldă a Anei Maria Galea este însoțită de sunetele puternice și expresive ale trombonului lui Robert Cozma și de armoniile sofisticate ale pianului prin Daniel Csikos într-o călătorie sonoră în care veți recunoaște piese celebre din literatura americană și națională, dar veți fi surprinși și de compoziții originale ale celor trei, fiecare dintre ei aflându-se la o maturitate artistică, fiind pe scenă de mai bine de 15 ani. O formulă intimă, camerală în care cei trei artiști pornind de la o temă semnată Chick Corea ne invită la o călătorie sonoră menită să marcheze unele etape importante din jazz-ul clasic, contemporan și post-modern. Acuratețea intonației vocalistei, sensibilitatea, expresivitatea dar și improvizațiile celor trei parteneri de scenă vor transforma curtea Muzeului Hărților într-un spațiu al reveriei la ceas de seară în care inimile și mințile auditorului vor aluneca involuntar într-o „fantezie” irepetabilă.

De la swing la bossa-nova, baladă ori jazz-vals, toate temele prezentate vin să întărească convingerea că cei trei artiști dispun de forță și acuratețe a intonației, expresivitate, creativitate alternând cu inspirație improvizațiile ritmice cu momente de lirism care vă vor purta în cele mai intime zone ale emoțiilor dumneavoastră.

Ana Maria Galea este născută la Galați. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală din Tg. Mureș la secția de actorie. A debutat în jazz în anul 2007 fiind apoi invitată să cânte la festivaluri și evenimente de notorietate,. Ana Maria Galea se remarcă prin creativitate și printr-o rară capacitate de sinteză, combinând într-un mod inedit arta dramatică și muzica. Îndrumătorii și mentorii ei în domeniul muzical sunt Anca Parghel, Pedro Negrescu și Mircea Tiberian. Pe lângă concerte și spectacole de teatru, Ana Maria este profesor la Liceul Vocațional de Artă din Târgu Mureș și susține în permanență o campanie de promovare a muzicii de clasice și de jazz prin acțiuni de voluntariat, emisiuni radio, organizarea și promovarea de concerte. Artista este și inițiatoarea proiectelor „Seri de Jazz și Muzică Clasică la Radio România Tg. Mureș”, „Muzică și Arte” sau a „Festivalului Internațional Studențesc de Jazz” de la Târgu Mureș, pentru care a fost și project manager la prima ediție.

Daniel Csikos este absolvent al Academiei de Muzică din Cluj, secția pian, Pasiunea pentru jazz și-a descoperit-o în anul 2008 când a întâlnit-o pe vocalista Ana Maria Galea cu care colaborează și în prezent. Este autor de muzică pentru teatru și muzică pentru copii. Din 2008 face parte din proiectul „Oportunități la Tine Acasă”, proiect inițiat de UCIMR și destinat tinerilor muzicieni de muzică clasică și de jazz. A fost invitat de Societatea Română de Radiodifuziune să facă parte din trio-ul care a acompaniat vocalistele participante în stagiunea 2013-2014 la proiectul “Seri de Jazz și Muzică Clasică la Radio Târgu Mureș”.

Născut la Iași în 1993, Robert Cozma a urmat studiile muzicale la Universitatea Națională de Arte „George Enescu din Iași, specializarea Compoziție Jazz și Muzică Ușoară. S-a remarcat prin participarea la recitaluri, concerte și festivaluri studențești de jazz. Are în palmares mai multe distincții, dintre care amintim: Premiul Special al juriului la Festivalul Internațional Studențesc de Jazz de la Târgu Mures 2014, Premiul III cu grupul „Jazzissimo” la Sibiu Jazz Festival 2015, Premiul pentru cel mai bun instrumentist improvizator la Festivalul Internațional Studențesc de Jazz de la Târgu Mureș 2015; premiul pentru cel mai bun solist instrumentist la Festivalul Concurs Internațional de Jazz „Johnny Răducanu de la Brăila, ediția 2018. . Din 2022, Robert Cozma a devenit membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri