Jurnalul.ro Timp liber Jeremy Ragsdale, despre experiențele trăite la ”X Factor”: Mă întrebam dacă am dreptul să primesc un scaun, mai ales că nu sunt român

Jeremy Ragsdale, despre experiențele trăite la ”X Factor”: Mă întrebam dacă am dreptul să primesc un scaun, mai ales că nu sunt român

Jovial și plin de umor, americanul Jeremy Ragsdale i-a cucerit pe jurați, dar și pe colegii săi din concurs nu doar cu vocea uimitoare, ci și cu modestia de care dă dovadă și s-a calificat în gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.

Jeremy Ragsdale, care studiază muzica încă de la vârsta de 7 ani, este un profesor de canto din SUA, care s-a îndrăgostit de țara noastră în luna aprilie, iar de atunci a venit de mai multe ori în vizită. ”Am descoperit că dacă învăț limba română, fiind atât de apropiată de latină, mi-ar fi foarte simplu ca apoi să deprind și alte limbi din zonă. În plus, femeile sunt frumoase, aprope că mi-am rupt gâtul pe stradă prima dată când am venit”, a povestit Jeremy, care începe să se descurce tot mai bine în limba noastră.

Mai mult, până și familia sa a început să ia lecții. ”Am o familie mare și iubitoare: Doi părinți care mă susțin, trei surori mai mari și șase nepoței pentru care încerc să fiu un model. Cu toții mă susțin, iar uneori primesc mesaje de la nepoata mea în limba română, așa că mă bucur că pot să îi expun și pe ei la limba și cultura de aici, din România”, mărturisește Jeremy.

Iar dacă în prezent are un vocabular format, primele sale interacțiuni din țara noastră nu au mers chiar ca pe roate, iar prietenii încă mai râd de el pentru modul extreme de politicos și literar în care își comanda băuturile în cluburi.

Și chiar dacă îi place să meargă în cluburile de karaoke din București, Jeremy nu uită planul său inițial. ”Planul meu era să vin în România și să învăț despre această cultură nouă pentru mine. Predatul face parte din mine și mereu am visat să pot să împărtășesc experiența mea cu oameni din alte părți și cred că

Iar unul dintre profesorii săi este chiar Horia Brenciu, care este și mentorul lui Jeremy. Artistul român îl provoacă de fiecare data pe elevul său pentru a-l ajuta să afle tot mai multe despre istoria țării noastre.

În ceea ce privește competiția, americanul recunoaște că cel mai greu i-a fost să reziste la proba scaunelor, după ce în prealabil petrecuse câteva zile împreună cu ceilalți concurenți pentru repetiții. ”Din dimineața aceea am început să mă tot gândesc… inclusiv mă întrebam dacă am dreptul să primesc un scaun, mai ales că nu sunt nici român. Când am intrat eu pe scenă, scaunele erau deja ocupate, iar după ce am cântat, Horia Brenciu a spus că vrea să îmi ofere și un scaun. I-am zis că nu trebuie să facă asta, că sunt deja fericit că am avut această ocazie, că stau pe scenă alătur de cântăreți senzaționali, dar sigur, este alegerea lui. Știu că acest lucruri trebuie să se întâmple, dar m-am simțit de parcă mi-am înjunghiat un prieten în spate”, a mai spus concurentul despre Cristi Nistor, cel care a fost ridicat de pe scaun pentru a fi așezat Jeremy.

În ceea ce privește viața personală, mai ales că în ultimul an a tot făcut naveta între România și SUA, Jeremy recunoaște că nu este foarte animată. În plus, acesta recunoaște că este o temă delicată, mai ales că una dintre cele mai grele momente din viața sa se leagă de o despărțire. ”Când aveam 25 de ani, am aflat că prietena mea de atunci era dependentă de pastille, lucru care a dus mai apoi și la o serie de infidelități. Am aflat de ambele lucruri în același timp, iar primul meu instinct a fost să mă enervez, să o fac să se simtă groaznic pentru ce a făcut. Mi-a luat mult timp, dar până la urmă am învățat multe din această axperiență, iar acum ținem din nou legătura”, a mai spus concurentul ”X Factor”.

După dueluri, Delia, Horia Brenciu, Ștefan Bănică jr și Carla’s Dreams au ales fiecare doar doi dintre cei patru concurenți care au trecut de Bootcamp, astfel că doar jumătate dintre aceștia vor trece în etapa următoare.


 

Astfel, Anton Banaghan, Salvatore Pierluca, Jeremy Ragsdale, Katerina Biehu, Teodora Sava, Alina Mocanu, Flashback și Ad Libitum vor continua pregătirile pentru gala de pe 15 decembrie, de la ora 20.00, pe Antena 1.


 

Lor li se adaugă și un concurent surpriză pe care telespectatorii l-au votat pe parcursul edițiilor. ”Finalistul publicului” va fi aflat abia în etapa galelor, iar dacă acesta este unul dintre cei opt finaliști, se califică în etapa galelor următorul clasat.


 

Spectacolul ”X Factor” continuă cu cea de-a doua gală live duminică, 17 decembrie, , de la ora 20.00, pe Antena 1, când telespectatorii vor avea ocazia să își aleagă preferații și să îi voteze pentru a-i ajuta să se califice în MAREA FINALĂ de pe 22 decembrie, de la ora 20.00.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri