Israelul a precizat că Adnan „a refuzat să se supună testelor medicale și să primească tratament medical” și „a fost găsit inconștient în celula sa” marți dimineața.
„Khader Adnan a fost executat cu sânge rece”, a declarat, în replică, pentru Reuters Asociația prizonierilor WAED din Gaza.
Adnan, în vârstă de 45 de ani, originar din orașul ocupat Jenin, era o figură cunoscută a Jihadului Islamic în Cisiordania, care a fost capturată de Israel în războiul din 1967. La fel ca și gruparea islamistă Hamas, Jihadul Islamic se opune acordurilor de pace între palestinieni și Israel și susține distrugerea Israelului.
Israelul l-a acuzat pe Adnan de susținere a terorismului, afiliere la un grup terorist și incitare. El a intrat și a ieșit din detenție și a făcut cinci greve ale foamei din 2004.
(sursa: Mediafax)