Patru judecători au formulat cereri de abținere, care a fost admise. După care, alți doi judecători desemnați să facă parte din Completul de 5 învestit cu soluționarea acestei cauze au formulat, la rândul lor, cereri de abținere, de asemenea admise. Apoi, încă doi magistrați trași la sorți au formulat cereri identice, care, și ele, au fost aprobate. Procesul a primit un nou termen de judecată, pentru data de 1 aprilie, de „Ziua păcălelii”. Nici apelul DNA, declarat de procurori în dosarul „Hidroelectrica”, în care Curtea de Apel București a dispus încetarea procesului penal pe motiv de prescripție, nu a fost soluționat, ieri, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta, cu toate că, și în această cauză, instanța supremă rămăsese în pronunțare.
Situație explozivă la Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul în care Elena Udrea cere revizuirea sentinței prin care a fost condamnată la o pedeapsă de 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Ieri, Completul de 5 judecători trebuia să pronunțe decizia definitivă, în apel, după ce, în luna decembrie a anului trecut, instanța supremă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire. Numai că, în loc de sentință, Completul a decis că nu unu, nu doi, nu trei, ci opt judecători trași la sorți să intre în acest dosar nu pot judeca speța.
Astfel, potrivit minutei instanței, au fost admise cererile de abținere formulate de judecătoarele Lavinia Valeria Lefterache, Ioana Bogdan și Lucia Tatiana Rog, precum și de judecătorul Constantin Epure, depuse în dosarul 134/1/2024 înregistrat pe rolul ÎCCJ - Completul de 5 judecători Penal 1-2024, având ca obiect apelul formulat de revizuenta Elena Gabriela Udrea împotriva sentinței penale nr. 691 din data de 12 decembrie 2023, pronunțată de ÎCCJ - Secția Penală, în dosarul 2669/1/2023.
De remarcat este că Lavinia Valeria Lefterache este cea care, la 17 februarie 2015, a arestat-o pe Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”. Iar judecătoarea Lucia Tatiana Rog este cea care a făcut parte din Completul de 5 judecători care a judecat contestația în anulare a Elenei Udrea în același dosar „Gala Bute”. În ceea ce-l privește pe Constantin Epure, acesta a făcut parte din completul de judecată care a condamnat-o, în 2018, pe Elena Udrea în dosarul „Gala Bute”.
Au urmat, pe rând, alte patru cereri similare
Minuta de ieri nu se oprește însă la acești patru magistrați. ÎCCJ a mai admis, de asemenea, declarațiile de abținere formulate în același dosar de judecătorii Valerica Voica și Mircea Mugurel Șelea.
Cei doi judecători au alcătuit completul de judecată care, la data de 12 decembrie 2023, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de Elena Udrea împotriva sentinței de condamnare primită în dosarul „Gala Bute”, respingere care a făcut obiectul apelului care ar fi trebuit să fie soluționat ieri de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, ÎCCJ a mai admis, tot ieri, alte două cereri de abținere formulate în acest dosar. Este vorba despre cererile de abținere depuse de judecătoarele Rodica Cosma și Maricela Cobzariu. Rodica Cosma a făcut parte din completul care a judecat dosarul privind fraudarea finanțării campaniei electorale a lui Traian Băsescu din anul 2009, unde Elena Udrea fusese condamnată, pe fond, la 8 ani cu executare, dar, în apel, faptele sau dovedit a fi prescrise. În ceea ce o privește pe judecătoarea Maricela Cobzariu, aceasta a avut legătură cu dosarul prin care s-a cerut, în anul 2015, arestarea Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”.
În aceste condiții, după ce a constatat că niciunul dintre cei opt judecători trași la sorți să judece apelul Elenei Udrea nu pot intra în acest dosar de revizuire, instanța a dispus amânarea pronunțării sentinței definitive pentru data de 1 aprilie 2024, de „Ziua păcălelii”, începând cu ora 9.00.
Pe fond, revizuirea a fost respinsă ca inadmisibilă
Disputa juridică se poartă în apelul pe care Udrea l-a declarat în cauza prin care a solicitat revizuirea sentinței de 6 ani de închisoare cu executare, primită în Dosarul „Gala Bute”. La data de 12 decembrie 2023, Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire și a obligat-o pe Elena Udrea la plata sumei de 300 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Procesul s-a mutat la Completul de 5 judecători.
Elena Udrea cere, prin această cale a revizuirii, atât redeschiderea Dosarului „Gala Bute”, cât și suspendarea executării mandatului cu închisoarea, iar în sprijinul solicitării făcute a depus, prin intermediul avocaților săi, presupuse probe noi, printre care s-ar regăsi și un document care ar fi avut, până anul trecut, caracter secret. În acest document ar fi consemnate mai multe declarații date în fața unui notar, care ar contrazice situația de fapt reținută de instanță la momentul condamnării Elenei Udrea. Concret, documentul în cauză ar demonstra că rechizitoriul din Dosarul „Gala Bute” s-ar fi bazat pe mărturii obținute prin exercitarea unor presiuni asupra martorilor, pe intimidarea unor martori denunțători, care au fost audiați fără să fi fost asistați de apărători aleși, ci de un avocat din oficiu agreat de DNA.
De asemenea, ar mai exista la dosarul revizuirii înscrisuri din care ar rezulta că martorii folosiți de DNA au revenit asupra declarațiilor și care ar fi relatat că au fost obligați de procurori să scrie declarațiile după dictare.
Și decizia finală în dosarul „Hidroelectrica” a fost amânată
Tot ieri și tot la ÎCCJ, ar fi trebuit să fie pronunțată sentința în apelul pe care procurorii l-au declarat împotriva unei sentințe a Curții de Apel București în dosarul „Hidroelectrica”, având-o drept „vedetă” tot pe Elena Udrea. Însă judecătorii au decis să amâne și acest proces, pentru data de 4 aprilie 2024.
Reamintim că la data de 14 aprilie 2023, Secția Penală a Curții de Apel București, care a analizat pe fond acuzațiile aduse de DNA în acest dosar, a emis Sentința Penală nr. 66/F/2023, prin care, în temeiul articolului 396, alineatele 1 și 6, raportat la articolul 16, alineat 1, litera „f” din Codul de procedură penală, care prevede că „instanța hotărăște încetarea procesului penal în cauzele în care a intervenit prescripția răspunderii penale”, a hotărât că încetează procesul penal față de Elena Gabriela Udrea cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și spălare de bani, ca efect al împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.
Magistrații nu au găsit-o pe Udrea nevinovată, dovadă și faptul că, prin aceeași sentință, au dispus confiscarea specială de la fostul ministru a sumelor de 2.500.000 de euro, respectiv de 900.000 de euro, menținând, totodată, măsura asigurătorie a popririi luată în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale.