Jurnalul.ro Ştiri Externe Juncker şi-a făcut bilanţul mandatului la preşedinţia CE în plenul PE

Juncker şi-a făcut bilanţul mandatului la preşedinţia CE în plenul PE

Preşedintele Comisiei Europene la final de mandat, Jean-Claude Juncker, a fost aplaudat în picioare, marţi, cu prilejul ultimului său discurs în plenul Parlamentului European (PE), unul de bilanţ în care şi-a prezentat şi reuşitele şi eşecurile, şi după care nu a fost scutit de critici, în special din partea grupurilor de extremă dreapta şi de stânga.

Jean-Claude Juncker a spus în plenul PE că mandatul primit din partea eurodeputaţilor în urmă cu cinci ani a fost o onoare şi că între timp mulţi dintre oamenii aflaţi în sală "au devenit prieteni adevăraţi, nu doar instituţionali".

"Vreau să-i mulţumesc preşedintelui Donald Tusk pentru că am fost nişte fraţi gemeni. Şi gemenii au dezacorduri, dar le-am ţinut secrete. Bănuiesc că e o surpriză pentru dvs că le-am avut", a glumit Juncker.

El a profitat de prilej pentru a-i ura succes Ursulei von der Leyen la preşedinţia Comisiei Europene şi le-a mulţumit comisarilor din echipa sa, fără de care a spus că nu ar fi putut realiza nimic.

"Am dorit ca toţi comisarii să fie figuri cunoscute nu numai la ei acasă, ci şi în Europa, şi i-am invitat să nu se izoleze la Bruxelles ci să umble, să discute cu ceilalţi aleşi şi cu opinia publică. Am organizat 1.815 dialoguri cetăţeneşti, iar comisarii noştri au fost în vizită de 911 ori la parlamentele naţionale şi regionale", a spus Juncker.

Preşedintele la final de mandat al CE a spus că echipa sa a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi îndeplini promisiunile, dar a reiterat că este conştient că va fi criticat de mulţi pentru că el şi comisarii săi s-au ocupat "de prea multe".

"Am avut trei teme principale - creşterea, locurile de muncă şi investiţiile. Am relansat creşterea, am creat 14 milioane de locuri de muncă, şomajul este la cotele cele mai mici din anul 2000. Planul Juncker a catalizat investiţii de ordinul a miliarde de euro. Când se credea că va fi un eşec se vorbea de el ca despre planul Juncker, acum se vorbeşte de Fondul european de investiţii strategice. Aşa se întâmplă în istorie", a glumit şeful executivului UE.

El a menţionat că pe parcursul mandatului său au existat dezamăgiri şi reuşite. La primul capitol a menţionat lipsa de progrese privind reunificarea Ciprului, faptul că UE nu a reuşit să încheie un tratat cu Elveţia şi faptul că nu s-a reuşit definitivarea uniunii bancare, pentru care a spus că statele membre nu au făcut suficiente eforturi.

"Dacă nu finalizăm uniunea bancară nu vom face faţă următorului şoc, care va fi ori intern, ori va veni din exterior. Avem obligaţia de a institui un sistem de garantare a depozitelor bancare", a subliniat Juncker.

"În ciuda crizei prin care am trecut, am cunoscut şi reuşite. Menţionez dimensiunea socială a UE, un copil neiubit al ultimelor decenii; am reuşit să adoptăm pilonul drepturilor sociale. De asemenea, am reuşit să adoptăm directiva privind detaşarea lucrătorilor şi, contrar aşteptărilor, PE şi Consiliul UE au ajuns la un acord pe această directivă. Era vorba despre demnitatea lucrătorilor şi dacă cineva crede că se poate vorbi despre Europa lucrătorilor fără asentimentul lor se înşeală", a spus şeful CE la final de mandat.

El a menţionat în mod special la capitolul reuşit rezolvarea crizei din Grecia. "Am redat Greciei demnitatea care i se cuvine. Prea mult timp a fost călcată în picioare demnitatea poporului grec şi eu am vrut să redau acestui popor toate titlurile de nobleţe care i se cuvin. (...) Au fost numeroase guvernele care au cerut ca noi să nu intervenim. Însă eu am avut părerea naivă că trebuie să respectăm tratatele, iar acestea spun că CE trebuie să intervină", a mai spus Juncker, în aplauzele eurodeputaţilor.

Jean-Claude Juncker a vorbit în discursul său şi despre Africa, despre care a spus că "e un continent care are nevoie de solidaritatea noastră, nu de mila noastră".

"Azi e nevoie de un parteneriat real. Europa trebuie să investească în Africa şi să creeze locuri de muncă. Să nu mai privim Africa doar din perspectiva refugiaţilor. Haideţi să facem în aşa fel încât cei săraci să nu se mai înece în Mediterana", a făcut apel Juncker.

El a recunoscut că nu s-au realizat reformele necesare ale sistemului Dublin, dar a subliniat că "am salvat, datorită acţiunii Europei, 760.000 de vieţi în Mediterana".

Cu acelaşi prilej, Juncker a afirmat că cea mai mare realizare a UE în lume este că a reuşit să menţină pacea pe teritoriul său.

"Astăzi avem 60 de conflicte în lume şi nu există niciun conflict pe teritoriul UE, teritoriu care a fost teatrul celui mai sângeros conflict din istorie. Iată că acum putem fi mândri că putem trăi în pace după Al Doilea Război Mondial. Este suficient să ne uităm în imediată noastră vecinătate ca să vedem cât este de fragilă situaţia UE. Nu trebuie să uităm ce înseamnă războiul, însă tinerii trebuie să vadă şi că au perspective în Europa", a mai spus Juncker.

În contextul scăderii influenţei UE pe plan mondial, preşedintele CE a pledat ca pe viitor să se voteze cu majoritate calificată în Consiliul UE cel puţin în chestiunile ce ţin de politica externă.

"Îmi voi încheia mandatul, nu sunt nici tulburat, nici foarte fericit, dar am convingerea că mi-am dat silinţa. (...) În ultimii cinci ani de zile am fost o părticică a unui întreg. Trebuie să combatem cu toată fiinţa naţionalismul stupid şi limitat. Trăiască Europa!", şi-a încheiat el discursul.

Liderul grupului Partidului Popular European din PE, Manfred Weber, a spus că "un mare politician va părăsi scena europeană", unul al cărui principal talent a fost identificarea compromisurilor.

"Ştim foarte bine că nu aţi reuşit să realizaţi toate sarcinile, aţi fost confruntaţi cu sarcini pentru cinci mandate", a spus Weber, dar a a adăugat, adresându-i-se direct lui Juncker: "Datorită ţie, Europa e un loc mai sigur şi mai primitor decât acum 5 ani".

El a adus aminte de faptul că Jean-Claude Juncker este copil de miner şi l-a elogiat pentru faptul că se pricepe să discute la fel de bine cu liderii lumii, cu minerii sau cu copiii.

"Nu ai făcut niciun compromis când a fost vorba de valorile fundamentale ale democraţiei. Europa a fost reînsufleţită în mandatul tău şi ai reuşit să combaţi cu hotărâre populiştii de dreapta şi de stânga. Mulţumim întregului colegiu, PPE-ul este mândru de mandatul tău", a mai spus Weber.

Lidera grupului S&D din PE, Iratxe Garcia Perez, şi-a început discursul prin a spune că în urmă cu cinci ani Juncker a propus "o nouă agendă pentru Europa, un nou început, dar suntem la jumătatea drumului".

"Aţi reuşit să prezentaţi 90% din măsurile la care v-aţi angajat. Dar jumătate dintre acestea nu au fost votate, nu neapărat din vina Comisiei Europene", a mai spus eurodeputata spaniolă.

Ea i-a mulţumit lui Juncker pentru strădaniile lui în materie de rezolvare a problemei migraţiei şi a acuzat lipsa de solidaritate din partea statelor membre.

"S-au realizat şi îmbunătăţiri referitor la obiectivul CE de a ajunge la 40% femei în posturi de conducere", a mai spus Iratxe Garcia Perez.

"Europa trebuie să lupte împotriva naţionaliştilor, pentru că este un proiect de convieţuire paşnică. Aveţi admiraţia şi respectul nostru", a încheiat ea.

Dacian Cioloş a profitat de moment pentru a-i mulţumi lui Juncker pentru "cariera sa de european convins, nu doar pentru cea de preşedinte al Comisiei".

"În mandatul dvs a trebuit întoarsă pagina crizei financiare, am avut criza migraţiei şi Brexitul. Unii au calificat comisia dvs drept cea a ultimei şanse, acum însă vom avea o nouă comisie, una pe care ne-o dorim a unei noi şanse", a spus liderul grupului Renew Europe din PE.

El a dorit să evidenţieze în primul rând efectele Planului Juncker. "A fost criticat aspru la început, dar a permis un impact concret. A arătat IMM-urilor faţa eficientă a Europei", a spus Cioloş.

"Trebuie să continuăm pe calea pe care aţi deschis-o, a unui dialog consolidat între instituţiile europene. Vă mulţumim pentru că aţi arătat ce înseamnă să fii european şi să munceşti pentru Europa", a conchis eurodeputatul PLUS.

Coliderul grupului Verzilor, Philippe Lamberts, a spus că l-a votat pe Juncker pentru a deveni preşedinte al CE întrucât ştia că e din Luxemburg, un paradis fiscal, şi că şi-a spus că "braconierii sunt cei mai buni paznici".

"V-am considerat mereu un social-democrat care s-a rătăcit printre populari. Nu aţi fost un preşedinte cu idelogie limitată şi nu aţi insistat pentru austeritatea surdă la nevoile demnităţii umane", a adăugat Lamberts.

El i-a reproşat însă lui Juncker că a fost prea timid în protejarea avertizorilor de integritate şi că nu a fost suficient de dur cu industria auto, afirmând în concluzie că şeful CE la final de mandat nu a reuşit să se ridice la înălţimea provocărilor cu care s-a confruntat UE.

Marco Zani, eurodeputat italian din Grupul Identitate şi democraţie, l-a criticat dur în discursul său pe Juncker şi a încheiat exprimîndu-şi o convingere personală. "Comisia dvs a fost cea mai rea din istoria UE, dar cea care va urma vă va depăşi cu siguranţă".

La fel de critică a fost şi eurodeputat franceză Manon Aubry, din Grupul Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, care a adus în Parlamentul European o cutie cu bani, de care i-a urat lui Juncker să se bucure la pensie, în paradisul fiscal Luxemburg.

Un discurs ceva mai amestecat a avut copreşedintele grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Ryszard Antoni Legutko, care a spus că echipa lui Juncker merită apreciată, printre altele, pentru "creşterea securităţii interne sau a modului în care a sporit investiţiile".

"Însă mandatul dvs a fost marcat şi de multe dezamăgiri şi mai ales faptul că am pierdut unul dintre cele mai mari state membre. Brexitul este o dezamăgire de proporţii istorice. Să nu ne spuneţi că nu vă asumaţi nicio responsabilitate pentru Brexit pentru că ar trebui", a spus eurodeputatul polonez.

"Aţi fost primul care a divizat statele membre, în loc să încercaţi să le uniţi", i-a mai reproşat el lui Juncker.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri