Jurnalul.ro Ştiri Externe Justin Trudeau anunță un ajutor de 53 de milioane de dolari canadieni pentru Venezuela

Justin Trudeau anunță un ajutor de 53 de milioane de dolari canadieni pentru Venezuela

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat luni un ajutor de 53 de milioane de dolari canadieni (aproximativ 35 de milioane de euro) pentru poporul venezuelean, în deschiderea unei reuniuni de la Ottawa a ţărilor din Grupul de la Lima, potrivit France Presse. 

'Astăzi, Canada plusează şi anunţă (un ajutor) de 53 de milioane de dolari pentru a răspunde la nevoile cele mai urgente ale venezuelenilor pe teren, în special ace celor aproape trei milioane de refugiaţi', a declarat Trudeau într-un discurs în deschiderea dezbaterilor Grupului de la Lima, care reuneşte 13 ţări latinoamericane plus Canada, căruia i se asociază Statele Unite şi Uniunea Europeană. 

'Majoritatea acestor fonduri va fi alocată unor parteneri de încredere şi ţărilor vecine pentru a le ajuta să sprijine Venezuela şi pe venezueleni', a adăugat premierul canadian. 'Astăzi, Grupul de la Lima trimite un mesaj de susţinere clară poporului venezuelean, în timp ce el îşi decide propriul viitor', a adăugat Justin Trudeau. 

Secretarul de stat american Mike Pompeo, precum şi adjuncta şefei diplomaţiei europene, Helga Schmid, participă prin videoconferinţă la dezbaterile de la Ottawa. 

Madrid, Londra, Paris, Berlin şi numeroase alte capitale europene l-au recunoscut luni pe opozantul Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei după refuzul lui Nicolas Maduro de a convoca alegeri prezidenţiale anticipate în pofida ultimatumului european. 

Cele mai multe ţări membre în Grupul de la Lima, cu excepţia Mexicului, l-au recunoscut deja pe Guaido săptămâna trecută. 

Creat în 2017, Grupul de la Lima reuneşte Argentina, Brazilia, Canada, Chile, Columbia, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Guyana şi (statul insular) Santa Lucia. 

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau, care s-a implicat personal în rezolvarea crizei venezuelene, i-a telefonat duminică lui Juan Guaido. În finalul discuţiei, cei doi interlocutori au îndemnat la organizarea unor alegeri prezidenţiale 'libere şi corecte' în Venezuela şi au reiterat 'nelegitimitatea' lui Nicolas Maduro.

AGERPRES

Subiecte în articol: justin trudeau venezuela
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri