În avalanșa de acuzații și de amenințări cu mazilirea cu care se gratulează reciproc unii mai mari ai politichiei carpato-pontico-dâmbovițene a trecut aproape neobservată o știre care, sunt convins, ar merita să fie comentată cu mare interes. Sau, poate, a fost lăsată să treacă neobservată?!...
Recent, Tribunalul București l-a condamnat pe profesorul universitar doctor Ioan Scurtu la plata unei importante sume către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), în urma publicării unui articol în care a discutat despre anomalia creată prin hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu prin care FDGR era declarat continuator al Grupului Etnic German,organizație paramilitară pro-nazistă din perioada celui de al doilea război mondial. Calitate în care, pe baza sus-menționatei hotărâri a Tribunalului Sibiu, FDGR și-a trecut în proprietate mai multe clădiri din patrimoniul național din Sibiu, ca și din alte localități din scumpa noastră patrie, ca de exemplu din Brașov, Bistrița, Sighișoara sau Mediaș.
Cunoscându-l pe profesorul Ioan Scurtu de ceva vreme, cărturar de aleasă ținută pe care îl apreciez pentru caracterul temeinic al analizelor sale, ca și pentru dreapta măsură a judecăților pe care le-a formulat privind capitole de referință din istoria României moderne, am fost curios să văd cum arată, negru pe alb, textul incriminat. Drept pentru care am recitit articolul „Schimbarea la față a Grupului Etnic German”, apărut în „Cotidianul” din 14 iulie 2017,în urma căruia FDGR l-a acționat în justiție pe autor. Motivul invocat fiind acela că profesorul Ioan Scurtu „ar fi folosit dreptul la liberă exprimare și ar fi mințit în legătură cu trecutul Grupului Etnic German”.
Pentru o mai bună înțelegere a faptelor, consider necesar să menționez că prin sintagma „trecutul Grupului Etnic German” se are în vedere faptul că încă din momentul în care a luat ființă- mai precis la data de 21 noiembrie 1940- prin decretul-lege semnat de Ion Antonescu, conducătorul statului român și de Mihai Antonescu, ministrul justiției, organizația respectivă și-a asumat ideologia național-socialistă a lui Hitler și a regimului său. Motiv pentru care,după încheierea celui de al doilea război mondial, prin decretul iscălit de Regele Mihai, a fost declarată organizație criminală, în urma deciziilor pe care comunitatea internațională le-a luat împotriva celor care au colaborat cu regimul lui Hitler. Despre acest subiect extrem de sensibil, a discutat, cu atenție și cu seriozitate, profesorul Ioan Scurtu în articolul publicat în iulie 2017 și, sincer să fiu, nu am găsit nici-o altă analiză care să îi infirme demonstrația.
Un al doilea subiect- și el,recunosc, extrem de sensibil- asupra căruia s-a oprit profesorul Ioan Scurtu este caracterul foarte discutabil al deciziei Tribunalului Sibiu, decizie aflată într-o categorică, totală contradicție cu normele juridice internaționale, care a permis FDGR să revendice și să dobândească bunurile imobile aparținând Grupului Etnic German.
În fine, dar deloc în ultimul rând, demonstrația sprijinită pe fapte și argumente realizată de către profesorul Ioan Scurtu vizează modul în care cetățeanul Klaus Iohanis, la acea vreme inspector școlar și apoi primar al Sibiului, având, din 1990, calitatea de membru al FDGR, iar din 2002 pe cea de președinte al organizației, a acționat în vederea soluționării favorabile, pe calea justiției, a revendicărilor acesteia. Revendicări care au atins stadiul paradoxului (dacă nu chiar al absurdului!) atunci când, în calitate de președinte al FDGR, Klaus Iohannis se lupta în instanță cu Primăria Municipiului Sibiu, reprezentată prin Consiliul Local al Municipiului și primarul municipiului… Klaus Iohannis!Situație egalată, sub specia absurdului, de situația în care hotărârea judecătorească de la Sibiu în favoarea FDGR este semnată de o altă judecătoare de cât cea care a judecat dosarul. De unde rezultă, fără putință de tăgadă, că această hotărâre este lovită de nulitate!
În aceste împrejurări, înțelegem mai bine care ar fi câteva dintre motivele furiei ce-aprinse FDGR împotriva profesorului universitar doctor Ioan Surdu. Motive la care se adaugă intensele controverse privind soluțiile de clasare a unor dosare în care se regăsea, pe o poziție nu chiar de invidiat, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis. Soluții date de procurorii Curții de Apel Alba. Cât privește acuza că publicând articolul respectiv profesorul Ioan Scurtu a dovedit o atitudine ostilă sau poate chiar jignitoare față de comunitatea germanilor din țara noastră, o asemenea idee este demontată, definitiv și irevocabil, prin declarația categorică a distinsului istoric. Declarație făcută într-o emisiune difuzată pe canalul Antena 3 în noiembrie 2014, în care profesorul Ioan Scurtu și-a exprimat respectul deosebit față de reprezentanții germanilor din România reuniți la Mediaș anume pentru a-și exprima susținerea față de Rezoluția de la Alba Iulia care a consfințit actul istoric de la 1 Decembrie 1918. Această mărturisire reprezentând,pentru orice om de bună credință, în măsură să infirme suspiciunile referitoare la motive oculte sau interese politicianiste care ar fi determinat demersul profesorului Ioan Scurtu. Curat ghinion, nu-i așa?...
Ghinion, în primul rând, pentru președintele Klaus Iohannis. Dar, din păcate, și pentru profesorul Ioan Scurtu. Care nu avea cum să bănuiască peste ce mușuroi de furnici a călcat scriind articolul. Iar de aici și până la a se vedea trimis „în tribunal” nu a mai fost decât un pas. Plus încă un pas până la condamnarea sa, de către Tribunalul București la plata sumei de 6000 de lei, plus cheltuielile de judecată, către FDGR.
Scriam la început că motivul principal al slabului ecou în spațiul public al știrii despre pedeapsa definitivă și, în primul rând, foarte nedreaptă, pe care Tribunalul București i-a aplicat-o eminentului cărturar Ioan Scurtu ar consta în starea extrem de tensionată căreia trebuie să îi față, în aceste zile, societatea românească. De aceea, apreciind solidaritatea cu profesorul Ioan Scurtu de care au dat dovadă confrații de la „Cotidianul” și tânărul istoric Ionuț Cojocaru, m-am decis să supun atenției, cu sprijinul prietenilor de la jurnalul.ro, și punctul meu de vedere privind situația creată printr-un asemenea verdict judecătoresc. Verdict pe care Ionuț Cojocaru îl concentrează într-o categorică notație: „Cum a răspuns Forumul Democrat al Germanilor din România în urma articolului postat de Ioan Scurtu? Prin chemarea în judecată și prin condamnarea sa”. Bineînțeles, o condamnare pronunțată nu de către FDGR, ci de către nepărtinitoarea noastră justiție independentă și depolitizată!