Jurnalul.ro Ştiri Politică K. Iohannis, despre relația cu Guvernul pentru pregătirea Președinției UE

K. Iohannis, despre relația cu Guvernul pentru pregătirea Președinției UE

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că lucrurile se mişcă în ceae ce priveşte preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene, el adăugând că are divergenţe cu Guvernul în foarte multe domenii, dar nu şi în pregătirea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
"La momentul în care am făcut acea afirmaţie, aşa a fost. Şi cred că v-aţi dat seama că s-au schimbat unele lucruri de atunci. Am primit chiar în această dimineaţă, discutând cu doamna ambasador (n.r. Luminiţa Odobescu - reprezentant permanent al României pe lângă UE), cu alţi reprezentanţi din Bruxelles, că lucrurile se mişcă. (...) Lucrurile se mişcă în domeniul pregătirii practice şi logistice. Noi rămăsesem în urmă cu câteva chestiuni de logistică, de dotări, chestiuni care trebuie să funcţioneze din prima zi şi mi s-a garantat că aceste lucruri care au rămas cumva nelămurite, majoritatea au fost deblocate de noul ministru şi lucrurile merg într-o direcţie bună. (...) Nu vreau să fac acum aprecieri asupra muncii lui Negrescu, dar e mult mai bine acum", a spus, duminică, şeful statului după reuniunea extraordinară a Consiliului European de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.
El a subliniat că nu are divergenţe cu Guvernul în ceea ce priveşte pregătirea preşedinţiei române a Consiliului UE.
"Eu am divergenţe în foarte multe domenii cu Guvernul nostru, dar nu în domeniul afacerilor europene şi nu în pregătirea preşedinţiei româneşti pentru Consiliul UE. Trebuie să înţelegem cu toţii că una este lupta politică internă, cu totul alta este preşedinţia pe care dorim să o avem ca una de succes a Consiliului UE. Lucrurile s-au înţeles bine. Noi colaborăm pentru preşedinţie şi ne vom prezenta bine. Nu este aceasta o problemă. Eu nu am de gând să transfer divergenţele din politica internă în preşedinţie şi nu cred că există astfel de preocupări nici de partea guvernamentală", a spus Iohannis.
Şeful statului a menţionat că în prezent este mai optimist cu privire la preşedinţia Consiliului UE, el arătând că se implică şi personal în acest sens.
"Nu numai că simt, fac. Toate întâlnirile şi toate discuţiile pe care le am pentru această preşedinţie, şi sunt multe, mult mai multe decât se vede direct. Sunt discuţii bune, lumea înţelege că dorim să avem o preşedinţie de succes, ne ajută, ne sprijină. Au preocupări după ce lucrurile au mers cum au mers, aparatul de aici a simţit că încă mai este de lucru până funcţionează, dar realmente sunt mai optimist acum decât am fost acum câteva săptămâni", a spus Iohannis.
Preşedintele Iohannis a subliniat şi că România va putea coordona dosarele pe care le va avea de gestionat în timpul preşedinţiei Consiliului UE, precum bugetul Uniunii.
"Cu siguranţă că putem să facem asta, însă să nu rămână cineva cu impresia că tot ce se întâmplă într-o preşedinţie a Consiliului ţine numai de acel stat care are preşedinţia. Este o preşedinţie care are majoritatea aspectelor de tip tehnic. (...) Se lucrează colegial în toate formatele Uniunii şi fiecare are votul lui, dar trebuie să avem peste tot oameni care sunt pregătiţi să conducă aceste discuţii, aceste formate, să ştie despre ce este vorba şi, în măsura în care este un interes clar românesc, să-l expună, nu să-l impună. În aceste formate nu se poate lucra prin impunere, se poate lucra numai prin expunere şi convingere şi avem oameni buni în domeniile relevante şi putem să facem acest lucru", a afirmat Iohannis.
El a catalogat drept o "poveste de presă" posibilitatea ca Finlanda să preia preşedinţia Consiliului UE în locul României.
"În Consiliu stau lângă premierul Finlandei (n.r. Juha Sipila), în dreapta lui, şi astăzi i-am garantat că nu va primi preşedinţia de la 1 ianuarie şi am râs amândoi şi el a acceptat. Lucrurile nu au niciun fundament real. (...) A fost o declaraţie iniţiată tot de cineva din jurnalismul finlandez, o chestiune teoretică ce a dus la o atenţie un pic mărită, dar fără să existe un fundament real pentru aşa ceva", a afirmat Iohannis.
Pe 12 noiembrie, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România nu este pregătită pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
"Trebuie să menţionez o mare îngrijorare pe care o am, pe care sper că o aveţi, cu toate că nu vă priveşte direct. Este vorba de anul 2019. Ştiţi bine că de la 1 ianuarie 2019 România va prelua Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, o poziţie extrem de importantă, o poziţie extrem de onorantă, o poziţie extrem de solicitantă, mai ales pentru Guvern. Părerea mea este că nu suntem pregătiţi pentru aşa ceva", a afirmat Iohannis, la Adunarea Generală a Asociaţiei Municipiilor din România.
Iohannis a apreciat că "la Guvern nu se mai înţeleg responsabilii pentru diferite sectoare, persoanele care ar trebui să se ocupe de chestiunile europene pleacă sau sunt demise şi în acest fel ne trezim în ceasul al 12-lea, total, total nepregătiţi". "Aceste lucruri sunt foarte grave", a mai spus şeful statului, la acel moment. 

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri