Jurnalul.ro Ştiri Externe Kate, ducesă de Cambridge, a lansat un album de portrete fotografice realizate pe timp de pandemie

Kate, ducesă de Cambridge, a lansat un album de portrete fotografice realizate pe timp de pandemie

Kate, ducesă de Cambridge, a lansat duminică un album de portrete fotografice surprinse în timpul perioadelor de lockdown anti-COVID-19 din Marea Britanie, volum care va oferi, potrivit ducesei, o mărturie de durată a pandemiei, informează Reuters.

Kate, soţia prinţului William, nepotul reginei Elisabeta a II-a şi al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a demarat proiectul anul trecut, în colaborare cu National Portrait Gallery, scrie AGERPRES

Un juriu, din care a făcut parte şi Kate, a selectat 100 de portrete dintre cele peste 31.000 de înscrieri, care, înainte de a fi prinse într-un album, au fost mai întâi prezentate publicului în format digital şi în cadrul unor expoziţii comunitare.

''Prin 'Hold Still' am vrut să mă folosesc de puterea fotografiei pentru a crea o mărturie de durată a ceea ce am trăit cu toţii - imortalizând poveştile individuale şi momente cu valoare de document pentru familii şi comunităţi din timpul pandemiei'', a scris Kate în prefaţa volumului.

Albumul, intitulat ''Hold Still: A Portrait of Our Nation in 2020'', va fi disponibil începând cu 7 mai, după exact un an de la lansarea proiectului. Încasările din vânzări vor fi împărţite între National Portrait Gallery şi organizaţia caritabilă britanică din domeniul sănătăţii mintale, Mind.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri