Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Partidele româneşti parcă se pregătesc pentru alegeri interne, nu europarlamentare

Kelemen Hunor: Partidele româneşti parcă se pregătesc pentru alegeri interne, nu europarlamentare

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, joi, la o dezbatere susţinută de candidaţii Uniunii la europarlamentare, că partidele româneşti abordează, în pregătirea alegerilor europarlamentare, chestiuni de politică internă, nu teme de interes european, cum ar fi firesc.

"Partidele româneşti sunt într-o competiţie politică exclusiv pe subiecte interne. Parcă ne pregătim pentru alegeri interne, nimeni nu a auzit subiecte de politică europeană, priorităţi pentru UE, gânduri şi propuneri pentru o reformă a UE. Dacă mă uit, parcă toţi candidaţii merg pe o pârtie foarte, foarte îngustă, e vorba despre naţionalism, naţionalism şi mai puternic, din când în când piperat cu un pic de şovinism şi mesaje antimaghiare. Parcă toată lumea se pregăteşte pentru altceva, nu pentru alegeri europarlamentare. Noi, în acest cor, vrem să venim cu teme europene, inclusiv despre reforma UE", a spus Kelemen Hunor.

El a mai spus că formaţiunea sa vrea să introducă protecţia minorităţilor etnice în politica europeană.

"Avem un program ambiţios pentru aceste alegeri europene, care sunt cele mai importante din ultima perioadă, fiindcă UE va fi reformată în perioada în care urmează. Din acest punct de vedere, prezenţa noastră este extrem de importantă, fiindcă vrem să avem un cuvânt de spus când aceste reforme vor fi înfăptuite. (...) Unul dintre dezideratele noastre este de a introduce în politica europeană protecţia minorităţilor etnice", a menţionat preşedintele UDMR.

Kelemen Hunor a participat, joi, alături de principalii candidaţi ai UDMR la europarlamentare, la o discuţie panel de prezentare a programului electoral, intitulat "Transilvania prosperă, Europa puternică!". La discuţie au mai fost prezenţi primii patru candidaţi ai Uniunii - Winkler Iuliu, Vincze Lorant, Hegedus Csilla şi Oltean Csongor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri