Jurnalul.ro Ştiri Politică Kelemen Hunor: Senatorii UDMR vor vota în favoarea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei

Kelemen Hunor: Senatorii UDMR vor vota în favoarea moţiunii simple împotriva ministrului Justiţiei

UDMR va vota în favoarea moţiunii depuse la Senat împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, aşa cum a votat şi la Camera Deputaţilor pe acelaşi subiect, a anunţat, luni, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

"Astăzi, în grup, colegii mei de la Senat au votat în unanimitate că vor susţine moţiunea împotriva ministrului Justiţiei. Argumentele noastre sunt la fel cum erau la Camera Deputaţilor - Ordonanţa de Urgenţă 7. Nu este un demers corect din partea ministrului, după ce un an şi jumătate - doi nu a venit să susţină un punct de vedere la Parlament, după ce Parlamentul a votat nişte amendamente la cele trei legi ale Justiţiei, nu vorbim de codurile penale, el vine şi întoarce totul spre o altă direcţie, după care vine cu o altă ordonanţă de urgenţă şi iarăşi schimbă tot ce a schimbat prin Ordonanţa 7 sau aproape tot", a afirmat Kelemen Hunor, la Parlament.

El a spus că pe domeniul Justiţiei nu trebuie date ordonanţe de urgenţă.

"Din punctul nostru de vedere, în domeniul Justiţiei nu trebuie să dai ordonanţe de urgenţă, este inacceptabil aşa ceva, am spus şi în 2017 legat de Ordonanţa 13, am spus şi mai târziu. Deci votul colegilor noştri când se va vota, miercuri, va fi pentru moţiunea împotriva domnului ministru Toader", a susţinut Kelemen Hunor.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, iniţiată de PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată miercuri în plenul Senatului, după ce Comitetul liderilor grupurilor parlamentare a decis luni amânarea. Dezbaterea şi votul moţiunii intitulate "Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader" erau programate iniţial pentru luni, începând cu ora 16,00, iar, potrivit unor surse parlamentare, amânarea ar fi generată de absenţa motivată a mai multor senatori, aflaţi în străinătate, dar şi de agenda ministrului Tudorel Toader, care nu i-ar permite prezenţa, luni după-amiază, în plenul Senatului.

PNL şi USR îi cer ministrului Justiţiei să renunţe la "modificările nocive aduse legislaţiei penale şi să procedeze la armonizarea acestora cu deciziile CCR, să renunţe la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar şi modalităţii de înfăptuire a justiţiei şi statutului judecătorilor, prevăzute de Constituţia României". AGERPRES

Subiecte în articol: kelemen hunor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri