„Comunitatea Politică Europeană reprezintă un format de tip interguvernamental de dialog politic între statele europene, cu scopul cooperării pe teme de interes comun, în vederea consolidării securității şi stabilității pe continentul european. Summitul CPE de la Budapesta va cuprinde o sesiune plenară, în care discuțiile se vor concentra pe provocările de securitate la adresa Europei, cu accent pe situația din Ucraina, și mese rotunde în cadrul cărora liderii vor aborda teme specifice de interes comun, precum migrația și securitatea economică”, potrivit Administrației Prezidențiale.
În cadrul dezbaterilor, anunță Președinția, Klaus Iohannis va reitera necesitatea unei poziții unite și ferme a liderilor în ceea ce priveşte situația de securitate din regiune, precum şi continuarea sprijinului pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei, în contextul războiului de agresiune al Rusiei.
„De asemenea, președintele României va participa la masa rotundă în care se vor dezbate aspecte legate de migrație. Cu acest prilej, președintele Klaus Iohannis va pleda pentru identificarea de soluții la nivel european în domeniul gestionării migrației ilegale, pe termen scurt, dar şi printr-o abordare mai cuprinzătoare pe termen lung, care să permită o mai mare coeziune și eficiență la nivel european în abordarea acestui fenomen. Reuniunea informală a Consiliului European, găzduită la Budapesta de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, are în vedere o dezbatere aprofundată cu privire la competitivitatea europeană, o temă prioritară pe agenda UE din următorii ani. Liderii UE au ca obiectiv adoptarea Declarației politice privind un Nou Pact European pentru Competitivitate, care să ghideze activitatea instituțiilor europene în domeniu, având în vedere urgența de a acționa decisiv la nivelul UE în abordarea provocărilor actuale. În cadrul dezbaterilor, Președintele României va sublinia rolul major al coeziunii și al convergenței, ca instrumente de realizare a obiectivelor de competitivitate ale Uniunii. Președintele Klaus Iohannis va pleda, de asemenea, pentru eliminarea tuturor barierelor de pe Piața Unică și pentru asigurarea deplină a libertății de circulație pe toate componentele sale”, se menționează în finalul comunicatului.
(sursa: Mediafax)