Jurnalul.ro Ştiri Observator Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar

Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Militar

Președintele Klaus Iohannis face un apel către rezervişti să-i încurajeze pe tineri să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate. În mesajul adresat cu ocazia Zilei Rezervistului Militar, șefulul statului a subliniat faptul că cei care au trecut prin experiența militarul activ și a teatrelor de operațiuni sunt cei mai în măsură să le insufle tinerilor pasiunea și dedicația necesare.

"În fiecare an, cu prilejul Zilei Rezervistului Militar, gândurile noastre de apreciere şi respect se îndreaptă către toţi compatrioţii noştri care şi-au pus întreaga activitate în slujba servirii Patriei, îndeplinind sarcinile specifice serviciului militar la cele mai înalte standarde de profesionalism", afirmă şeful statului.

Într-un mesaj transmis de Ziua Rezervistului Militar, Klaus Iohannis precizează că "doar cei care au trăit deja ca militari activi pot reda cu fidelitate tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de militar modul în care, alături de camarazii lor, vor experimenta un nivel unic de provocare şi dezvoltare personală".

"Vă bucuraţi în continuare de o admiraţie publică considerabilă şi, tocmai de aceea, sunteţi esenţiali pentru a încuraja, din postura în care vă aflaţi acum, tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate. Doar cei care au trăit deja ca militari activi pot reda cu fidelitate tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de militar modul în care, alături de camarazii lor, vor experimenta un nivel unic de provocare şi dezvoltare personală. În acelaşi timp, servindu-le drept model, le puteţi insufla valori şi principii sănătoase de viaţă, precum încredere, respect, devotament, demnitate, onoare, disciplină, profesionalism şi solidaritate. Vă felicit pentru schimbările pozitive pe care le-aţi făcut acolo unde v-aţi desfăşurat activitatea şi vă mulţumesc pentru că, în ciuda rigorilor şi încercărilor inerente serviciului militar, nu aţi ezitat să faceţi sacrificii şi să rămâneţi în slujba ţării, promovând valorile naţionale şi tradiţiile militare", afirmă preşedintele. 

 

Subiecte în articol: klaus iohannis
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri