Jurnalul.ro Ştiri Politică Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Klaus Iohannis participă, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

Președintele Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfășura în format videoconferință, a anunțat Administrația Prezidențială.

Pe agenda discuțiilor se află aspecte privind coordonarea Uniunii Europene în contextul pandemiei de COVID-19 şi acţiunea în domeniul sănătăţii, cu accent pe lecţiile învăţate din criza curentă, consolidarea rezilienţei UE în domeniul sănătăţii şi al managementului crizelor, în perspectiva creării unei Uniuni a Sănătăţii, precum şi aspecte privind cooperarea internaţională în domeniu.

De asemenea, se vor aborda chestiuni privind securitatea şi apărarea, în special cooperarea la nivel UE şi complementaritatea UE-NATO, şi aspecte privind Vecinătatea Sudică a Uniunii Europene - o dezbatere strategică în baza comunicării comune a Comisiei Europene şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate privind un Parteneriat reînnoit cu Vecinătatea Sudică, potrivit sursei citate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri