Jurnalul.ro Ştiri Externe Președintele Klaus Iohannis începe astăzi vizita în Chile

Președintele Klaus Iohannis începe astăzi vizita în Chile

de Redacția Jurnalul    |   

Preşedintele României, Klaus Iohannis, începe, sâmbătă, vizita oficială în Chile, cea de-a doua ţară pe care o vizitează în turneul început marţi. Iohannis va fi primit de preşedintele Republicii Chile, Gabriel Boric.

La ora 15.30, ora României, președintele Klaus Iohannis va fi primit de către omologul său din Republica Chile, Gabriel Boric. Cei doi vor avea discuţii tête-à-tête, dar şi convorbiri oficiale și vor semna un Memorandum privind cooperarea în domeniul situaţiilor de urgenţă. Va urma un dejun oficial.

Pe agenda discuţiilor oficiale dintre preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Gabriel Boric se vor afla stadiul şi perspectivele intensificării cooperării bilaterale, posibilităţi de stimulare a proiectelor sectoriale, cu accent pe dezvoltarea schimburilor comerciale şi atragerea reciprocă de investiţii, pe sectoarele de IT, energie, mediu şi agricultură.

„Situaţiile de urgenţă şi reacţia la catastrofele generate de schimbările climatice vor figura, de asemenea, pe agendă, urmând a fi semnat un Memorandum de înţelegere între instituţiile responsabile din cele două ţări”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Alte teme abordate de cei doi șefi de stat vor fi cooperarea în plan multilateral, aspectele legate de climatul de securitate în vecinătatea celor două ţări, consolidarea democraţiei la nivel global, apărarea drepturilor omului şi combaterea schimbărilor climatice, inclusiv educaţia pentru climă.

„În plan educaţional, România va deschide în perioada următoare primul lectorat de limba română din America Latină, la Universidad de Chile, cu sprijinul Institutului Limbii Române. Această acţiune creează premisele pentru creşterea contactelor interumane şi a proiectelor culturale comune”, a precizat Administrația Prezidențială.

Klaus Iohannis va dona Muzeului Memoriei şi al Drepturilor Omului din Santiago de Chile un set de documente diplomatice de arhivă privind salvarea unui număr mare de evrei de către consulul chilian Samuel de Campo, activ la Bucureşti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, preşedintele va dona copii ale documentelor referitoare la refugiaţii chilieni evacuaţi de autorităţile române şi primiţi în România, după lovitura de stat din 1973, care a fost urmată de o etapă sângeroasă în istoria ţării.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a început, marţi, vizite oficiale în Brazilia, în Republica Chile şi în Argentina. Turneul se va încheia în 26 aprilie.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: klaus iohannis chile
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri