Jurnalul.ro Ştiri Justitie Kovesi, “invitată” miercurea viitoare la audieri

Kovesi, “invitată” miercurea viitoare la audieri

Şefa DNA Laura Codruţa Kovesi a fost invitată miercurea viitoare la audierile comisiei parlamentare care anchetează presupusa fraudare a alegerilor prezidenţiale din 2009. Tot săptămâna viitoare ar urma să fie audiaţi fostul premier Emil Boc, fostul ministru al Justiţiei Robert Cazanciuc şi fostul senator PSD Cătălin Voicu, după ce ieri au dat declaraţii fostul senator PSD Dan Şova şi Dan Radu Ruşanu. ”Luni ne vom întâlni cu domnul George Maior şi cu domnul Vergil Voineagu, cel care a fost preşedintele INS la data alegerilor. Pentru marţi, domnul Robert Cazanciuc, domnul Gheorghe Neţoiu, domnul Cătălin Voicu şi domnul Dumitru Iliescu, iar pentru miercuri domnul Emil Boc şi o s-o invităm pe doamna Laura Codruţa Kovesi”, a anunţat preşedintele comisiei, social-democratul Mihai Fifor. Dan Şova a explicat ieri că el nu a fost implicat în campania electorală din 2009, ci doar ulterior, în contestarea rezultatului la Curtea Constituţională. La rândul său, Dan Radu Ruşanu a spus că şefii instituţiilor prezenţi acasă la Gabriel Oprea nu au influenţat rezultatul alegerilor, ci stabileau viitoarea guvernarea şi sprijinirea Guvernului Boc II.

Subiecte în articol: kovesi dna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri