Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a mărturisit vineri că nu a dat niciodată şpagă, nici măcar "naşului" de tren, motiv pentru care, spune ea, a fost ţinta unor ironii.
"Nu, nici măcar pe tren. Cât am fost studentă mi-am făcut abonament de tren şi am fost de multe ori ţinta unor ironii, că sunt fraieră, cu ghilimele, că plătesc abonament în loc să dau naşului o sumă de bani. (...) Nici măcar la naşul de tren nu am dat bani", a afirmat Kovesi, într-un interviu realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania de către Iniţiativa România, în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova.
Întrebată dacă deţine arme letale, aceasta a negat, spunând că singura armă este cuţitul din bucătărie, pe care însă îl foloseşte în alte scopuri.
"Nu deţin arme letale, nu deţin arme de foc. Singura armă e cuţitul din bucătărie, dar îl folosesc în cu totul alte scopuri. Nu deţin niciun fel de armă şi nici nu doresc să deţin", a adăugat Kovesi. AGERPRES