Jurnalul.ro Ştiri Justitie La ce mai sunt bune rețelele de socialzare. Comerțul ilegal de arme

La ce mai sunt bune rețelele de socialzare. Comerțul ilegal de arme

Un bărbat din localitatea Rediu din judeţul Botoşani este cercetat penal după ce a scos la vânzare două pistoale de colecţie pe care le deţinea ilegal, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Maria Carp. 

Bărbatul de 31 de ani a public un anunţ de vânzare a armelor pe o reţea de socializare, iar poliţiştii Serviciului arme, explozivi şi substanţe periculoase s-au sesizat. 

"În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul a introdus în ţară cele două arme în luna decembrie 2017 şi nu deţine documente legale", a afirmat Maria Carp. 

Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă, cele două arme fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri