Jurnalul.ro Cultură Muzica Lady Gaga, show senzaţional în deschiderea finalei Super Bowl - VIDEO

Lady Gaga, show senzaţional în deschiderea finalei Super Bowl - VIDEO

Diva pop Lady Gaga a transmis, duminică, la Houston, un mesaj de toleranţă în timpul spectacolului tradiţional de Super Bowl, finala mult-aşteptată din Liga Naţională de Fotbal American (NFL). 

Singură pe acoperişul NRG Stadium, îmbrăcată într-un costum metalizat şi înconjurată de drone care au luminat cerul în culorile steagului american, Lady Gaga şi-a început show-ul cu melodiile patriotice "God Bless America" şi "This Land is Your Land", care vorbesc în special despre faptul că Statele Unite sunt "o naţiune a libertăţii şi a dreptăţii pentru toţi", informează AFP şi Reuters. Suspendată în corzi, cântăreaţa americană de origine italiană s-a aruncat apoi în gol ajungând la scena amenajată pe gazon unde, câteva minute mai târziu, jucătorii de la Atlanta Falcons şi New England Patriots au disputat finala câştigată de "patrioţi". 

În mijlocul unui potop de efecte speciale, vedeta în vârstă de 30 de ani a interpretat hit-urile sale cele mai apreciate, printre ele numărându-se piesele "Poker Face", "Born This Way" şi "Just Dance". "Bună ziua, Houston, bună ziua, lume, suntem aici pentru a vă face să vă simţiţi bine", a spus din faţa pianului solista care a vândut peste 27 de milioane de albume în toată lumea. După treisprezece minute de show plin de culoare, însă lipsit de extravaganţele vestimentare şi scenice obişnuite, Lady Gaga, şi-a încheiat spectacolul pe o scară aruncând microfonul şi lansându-se din nou în gol. 

Potrivit Agerpres, finala Super Bowl este prezentată drept cel mai vizionat show din lume, cu peste 110 milioane de telespectatori din Statele Unite ale Americii. 
 


"Singurele declaraţii pe care le voi face în timpul spectacolului meu sunt acelea pe care le-am făcut constant de-a lungul carierei mele", a spus în această săptămână Lady Gaga, simbol al comunităţii de persoane gay şi transsexuale, pe fondul tensiunilor survenite alegerii lui Donald Trump în fruntea ţării, potrivit AFP. 

În timp ce Lady Gaga a evitat să facă declaraţii politice în timpul show-ului său, Renee Elise Goldsberry, Phillipa Soo şi Jasmine Cephas Jones, surorile Schuyler din hit-ul Broadway "Hamilton", au fost cele care au făcut valuri pe reţelele de socializare după ce au inclus în primul vers al melodiei "America the Beautiful" cuvintele "şi surori" transmiţând astfel un mesaj subtil de susţinere a femeilor, conform Reuters.

Subiecte în articol: Lady Gaga super bowl
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri