În data de 16 mai 2023, revista Observator cultural a celebrat cele mai bune apariții editoriale din anul precedent, în cadrul unei gale de prestigiu, ajunsă la cea de-a XVII-a ediție și găzduită de Teatrul Odeon. A fost un an editorial bogat, s-a scris mult, cu substanță, au fost debuturi impresionante, cercetări și studii valoroase, au apărut volume consistente de beletristică și non-ficțiune, astfel că juriile au avut o misiune grea.
În cadrul Galei, s-au acordat șapte premii la cele şase categorii clasice, Premiul Observator Lyceum (alegerea elevilor de liceu de la colegii naționale din București), Premiul Observator Universitas (opţiunea studenţilor de la facultăţile de Litere din cinci universităţi din ţară) şi Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia. S-au acordat, de asemenea, un Premiu Special al revistei, Premiul „Ovidiu Verdeș“ (aflat la prima ediție), un premiu special pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română și Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română, oferit în parteneriat cu Institutul Cervantes din București, ajuns la a treia ediție. Momentele muzicale au fost asigurate de Leyah, alături de cvartetul format din Monica Postolache (vioara 1), Cristiana Cojocaru (vioara 2), Eugen Cojocaru (violă) și Flaminia Nastai (violoncel).
Premiul pentru Critică literară/ Istorie literară/ Teorie literară, Critică literară/Istorie literară/Teorie literară a mers la Paul Cernat, pentru volumul Bacovia și Noul Regim al literaturii (Editura Eikon).
Marius Lazurca a fost laureatul Premiului la categoria Eseu/ Publicistică, pentru In corpore. De la corpul păgîn la trupul creștin în Antichitatea tîrzie (Editura Litera).
Premiul pentru Memorialistică/Biografie/Jurnal i-a fost acordat volumului Numai copilăria e glorioasă (Editura Trei), Robert Șerban în dialog cu Dorin Tudoran.
Sașa Zare a cîștigat Premiul Observator cultural pentru Debut, pentru volumul Dezrădăcinare (Fractalia), iar Premiul „Ovidiu Verdeș“ pentru Debut i-a fost acordat Ruxandrei Cîmpeanu, pentru volumul Dincolo de regulile jocului. Trepte și limite ale compromisului intelectual din perioada 1948-1964: Mihai Ralea, G. Călinescu, Tudor Vianu (Corint).
Moni Stănilă, cu Ofsaid (Editura Nemira), a cîștigat Premiul pentru Poezie, iar la categoria Proză, premiul a fost acordat ex-aequo volumelor Theodoros (Humanitas) de Mircea Cărtărescu și Abraxas (Polirom) de Bogdan-Alexandru Stănescu.
Premiul Observator Lyceum pentru proză, oferit în urma alegerii liceenilor, a mers către Gene dominante (Humanitas) de Ștefania Mihalache, iar studenții care acordă Premiul Observator Universitas pentru poezie au desemnat-o cîștigătoare pe Alina Purcaru, pentru volumul Tot mai multă splendoare (Editura Cartier).
Premiul special al redacției Observator cultural a mers către Oana Doboși și Raluca Selejan, fondatoarele Librăriei La Două Bufniţe, iar Marele Premiu, Premiul „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, i-a fost oferit teoreticianului și profesorului Sorin Alexandrescu.
Aflat la cea de-a treia ediție, Premiul pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română, organizat în parteneriat cu Institutul Cervantes, i-a fost acordat Melaniei Stancu, pentru traducerea romanului Beatus Ille (Casa Cărţii de Ştiinţă) de Antonio Muñoz Molina.
În cadrul Galei a fost acordat și premiul pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română, laureatul fiind Andrei Cornea, pentru monumentala ediție Platon (3 volume, apărute la Editura Humanitas), pentru care Andrei Cornea a realizat traducerea, introducerea generală, introducerea fiecărui dialog în parte și notele.
Din juriul celei de-a XVII-a ediţii au făcut parte Victor Cobuz, Bogdan Crețu, Cezar Gheorghe, Adrian Lăcătuș, Carmen Mușat, Iulia Popovici.
Juriul Premiului pentru cea mai bună traducere din limba spaniolă în limba română a fost format din Mianda Cioba, Corin Braga și Alina Țiței.
Juriul „Observator Lyceum“ a fost compus din liceeni de la mai multe colegii naţionale din Bucureşti, propuşi de profesoare de limba şi literatura română: „George Coşbuc“ (participanți: Sonia Alecu, Ana Crișan, Bogdan Iatan, Eliza Solacolu, profesor-coordonator: Theodora-Alina Roşca), Colegiul German „Goethe (participante: Alexandra Brezeanu, Ștefan Bogdan, Maria Zoe Mihai, Maria Porumb, Maria Pripis, profesor-coordonator: Cristina Popa), „Iulia Hasdeu“ (participante: Raluca Gașpar, Diana Matei, Alessia Olteanu, Hanaa Haj-Saleh, profesor-coordonator: Dorica Boltaşu), „Sfîntul Sava“ (participantă: Rebeca Dumitraşcu, Ștefan Grecu, Sabina Iorga, Ana Varsami, profesor-coordonator: Irina-Roxana Georgescu), „Spiru Haret“ (participante: Maruca Ioana Cucu-Oancea, Alexia-Teodora Ene, Mara-Ioana Maria, Mara-Andreea Spiridon, profesor-coordonator: Camelia Săpoiu), „Gheorghe Şincai“ (participante: Maria Mihaela Muşat, Bianca Pîrlia, profesor-coordonator: Luminiţa Gheorghiu), „Tudor Vianu“ (participanți: Bucur Radu, Iarina Calițoiu, Mihai Neagu, Anastasia Tindeche)
Juriul „Observator Universitas“ a fost alcătuit din studenți, masteranzi și doctoranzi din cinci centre universitare din țară: Vlad-Mihai Bogza, Măriuca Mihalcea-Eliade, Paul Florescu, Vasile Gribincea, Ioana Hodor, Lavinia Liță, George Mihalache, Mihaela Munteanu, Rareș Nadaban, Daniel Cătălin Năstase, Andrei Neacșu, Iris Nuțu, Octavian Plăiașu, Dan-Bogdan Popescu, Lavinia Tache, Ioana Tătărușanu, Alexandra Torjoc, Daniela Vizireanu, Andrada Yunusoglu (Universitatea din București), Denisa Bolba, Teona Farmatu, Diana Huțanu, Emanuel Lupașcu, Paul Mihai Paraschiv, Șerban Mark Pop (Universitatea „Babeș Bolyai“ din Cluj-Napoca), Andrei Peptine (Universitatea „Transilvania“ din Brașov), Alexandru Higyed (Universitatea de Vest din Timișoara), Ioan Coroamă, Anastasia Fuioagă, Andrada Strugaru, Gabriela Vieru, Bogdan Vișan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași).
Momentele muzicale din cadrul Galei au fost oferite de Leyah (aka Magdalena Diana Marica) – o artistă în plină ascensiune, compozitoare, cântăreață și pianistă, care propune o un stil muzical inedit în România, cinematic pop. Alături de ea s-a aflat cvartetul format din Monica Postolache (vioara 1), Cristiana Cojocaru (vioara 2), Eugen Cojocaru (violă) și Flaminia Nastai (violoncel).
Trofeele au fost realizate de Elena Dumitrescu; trofeele pentru premiile Lyceum și Universitas au fost realizate de Mircea Roman. Scenografia a fost semnată de Alexandra Putineanu.
Concepția grafică a diplomelor – High Contrast, iar concepția video – Vlad Rotaru.
Fotografiile din timpul Galei au fost realizate de Cătălina Flămînzeanu.