Jurnalul.ro Ştiri Educatie Laurenţiu Vlad: Modificările la OUG 4/2016 riscă să submineze calitatea învăţământului superior din România

Laurenţiu Vlad: Modificările la OUG 4/2016 riscă să submineze calitatea învăţământului superior din România

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Laurenţiu Vlad consideră că modificările aduse de Parlament la Legea Educaţiei referitoare la doctorat riscă să submineze calitatea învăţământului superior din România.

"Modificările legislative introduse prin Legea de aprobare a OUG 4/2016, care deşi declarativ au drept scop descentralizarea deciziei cu privire la emiterea şi retragerea titlului de doctor, precum şi acordarea calităţii de conducător de doctorat prin responsabilizarea universităţilor în procedura de acordare a titlului de doctor, precum şi în procedura de abilitare, în realitate riscă să submineze calitatea învăţământului superior din România", a afirmat luni Laurenţiu Vlad în plenul Senatului, la dezbaterile privind cererea de reexaminare a preşedintelui Iohannis la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale.

Potrivit lui Vlad, "mutarea centrului de greutate al acestui proces de evaluare a tezelor de doctorat la nivelul universităţilor este prematură în acest moment".

"Avem peste 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat în România în acest moment. Acum unele dintre acestea nu sunt capabile să îşi asume responsabilitatea deplină în asigurarea doctoratelor. Am avut chiar zilele trecute situaţii care confirmă că mai avem în sistemul universitar instituţii şi oameni care nu înţeleg sensul şi seriozitatea doctoratului, nici principiile elementare ale eticii academice. În consecinţă, Ministerul Educaţiei şi Guvernul României susţin forma iniţială a Ordonanţei de Urgenţă 4/2016 şi argumentele din cererea de reexaminare a preşedintelui şi consideră că după finalizarea evaluării externe a şcolilor doctorale şi a fiecărei instituţii organizatoare de doctorat, evaluare care va începe în această toamnă, se poate relua cu succes şi cu folos discuţia dacă este posibilă şi oportună trecerea exclusivă a responsabilităţii doctoratelor din România la nivelul universităţilor", a adăugat Laurenţiu Vlad.

Senatul a respins, în şedinţa plenului de luni, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru aprobarea OUG 4/2016 privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011 prin care a fost reglementată funcţionarea şcolilor doctorale şi a adoptat, în calitate de Cameră decizională, actul normativ în forma iniţială.

Legea a fost adoptată în forma iniţială, trimisă în luna mai la promulgare. S-au înregistrat 90 de voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi şase abţineri.

Senatul adoptase, în 9 mai, în calitate de Cameră legislativă decizională, OUG 4/2016 care reglementează acordarea de către universităţi a titlului de doctor. Ordonanţa a fost amendată în comisia de specialitate, iar modificările au fost aprobate de plenul Camerei superioare a Parlamentului. AGERPRES

Subiecte în articol: doctorat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri